Brigada Diverse

Ucrainenii, mai jegoși ca sovieticii

Pe 1 aprilie s-au împlinit 82 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, când aproximativ 3.000 de români au fost uciși de gloanțele plecate din mitralierelor armatei roșii, a sovieticilor. După 1990, comemorarea acestor martiri a fost posibilă ca urmare a destrămării URSS, iar acest lucru s-a făcut an de an. Până în acest an, când totul a luat o altă turnură, iar ucrainenii și-au trimis proprii reprezentanți, de parcă părinții sau bunicii lor ar fi fost victimele acelui masacru. Iată ce a scris unul din oamenii care a participat la comemorarea din 2023: ”La Fântâna Albă, au sechestrat evenimentul de comemorare și au venit cu preoții lor, iar totul s-a desfășurat în limba ucraineană, preoții români și românii s-au adunat aici, la crucea care marchează prima groapă comună a martirilor de atunci, la 30 metri distanță. Preoții ne-au rugat să se afle despre sfidarea aceasta în presa română. Este prima oară când se întâmplă așa ceva”. La monumentul de la Fântâna Albă a fost postat doar steagul ucrainean, s-a difuzat doar imnul ucrainean, slujba religioasă a fost ținută de preoți ucraineni, nu a existat nici un fel de traducere, deși la fața locului erau prezenți atât consulul României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, dar și oameni din România. Pentru această sfidare, consulul român a luat atitudine și le-a atras atenția ucrainenilor că în acest fel nu pot intra în Europa. În momentul în care românii s-au retras la monumentul din pădure, la groapa comună, o persoană venită din România le-a spus ucrainenilor să le fie rușine. ”Noi v-am primit familiile în casele noastre, v-am ajutat necondiționat, v-am sprijinit și voi vă comportați de așa manieră?”, a fost mesajul transmis ucrainenilor. Mâine-poimâine, autoritățile din statul vecin vor spune că la Fântâna Albă, pe 1 aprilie 1941 au murit bucovineni-ucraineni și se vor da victimele regimului sovietic și a lui Stalin. Nu, domnilor. Acolo au murit români și ați face bine să vă cereți scuze și să nu mai încercați să furați ceea ce nu vi se cuvine.

Articole asemănătoare

Un Comentariu

Citiți de asemenea
Close
Back to top button