Shares

Clienţii pub-ului sucevean „La Fierărie” vor avea parte de un sfârşit de săptămână încărcat. Startul s-a dat încă de aseară, când a fost prezentă şi Oxana, care a surprins câteva ambianţa din pub,  iar vineri şi sâmbătă sunt programate alte două spectacole.

Recitalul de aseară a fost susţinut de Cristi Rangu şi Relu Calcea. Chiar dacă spectacolul a început cu aproape o oră mai târziu decât era stabilit, ceea ce a urmat a reuşit să compenseze pe deplin acest detaliu. În scurt timp sala s-a umplut, iar cei mai puţini norocoşi care nu şi-au rezervat bilete din timp, au urmărit din picioare spectacolul.

concert fierarie

Ca de fiecare dată, Calcea şi Rangu şi-au delectat admiratorii suceveni cu muzică de calitate, cântată din suflet, strecurând şi câte o glumă printre piese, dar şi îndemnul de a merge duminică la vot.

Pe lângă piesele devenite deja celebre, cântăreţii au introdus în repertoriul de ieri seara piese mai puţin cunoscute, cântate chiar în premieră. La insistenţa celor din sală unele piese au fost repetate, iar artiştii au primit solicitări din sală pe bileţele.

Pentru seara de vineri iubitorii de dans sunt aşteptaţi „La Fierărie” la distracţie – „Dance party night” cu MC PaPa Jacky, iar sâmbătă fanii „Ţapinarilor” vor avea parte de un recital susţinut de cei doi membri ai trupei.