Alba-neagra
Cine are ceva experienţă de viaţă îşi aduce aminte că după 1990 a fost o adevărată invazie de jocuri de noroc prin toate târgurile şi pieţele din ţară.
Cel mai cunoscut joc era „alba-neagra”, cu diverse moduri de manifestare, dar care avea acelaşi unic scop: păcălirea fraierilor. De fapt, jocul se bazează pe o foarte mare atenţie, iar cei care se prindeau de manevre nu mai erau acceptaţi printre pariori.
Sistemul a fost preluat şi de clasa politică românească, până la urmă şi unii şi alţii provin din acelaşi aluat dâmboviţean. Dacă „alba-neagră” din pieţe începe să devină amintire, pe plan politic lucrurile stau taman invers.
Nu mai puţin de săptămâna trecută, PD-L Suceava şi-a prezentat „cartea albă” a celor trei ani de conducere a judeţului. A fost un bilanţ al activităţii, din care au lipsit nereuşitele, dar nu şi criticile la adresa opoziţiei.
Totul se întâmpla sâmbătă, iar între timp nu am văzut o reacţie rapidă şi puternică din partea PSD şi PNL Suceava. Mă gândesc că Alexandru Băişanu şi Cătălin Nechifor or fi fost ocupaţi cu „viziunea” despre strategia de turism pusă pe hârtie de liderul liberal şi nu au avut timp să vină cu o „carte neagră”. Sau dacă nu iese de-o carte, măcar de-o broşură.
După cum se mişcă lucrurile în USL Suceava, s-ar putea să nu vedem prea devreme punctele negre ale guvernării „Flutur” sau poate chiar deloc. Iar ca să fiu corect până la capăt, din partea PSD Suceava, a preşedintelui Cătălin Nechifor, a venit un comunicat de presă legat de acest subiect. Era o indignare vizavi de „furtul” unor primari PSD din diferite localităţi ale judeţului şi deloc despre nerealizările din era PD-L. Nu m-ar mira ca USL să ceară şi un sondaj pentru a se decide dacă vorbeşte despre „cartea neagră” a PD-L. Că doar până la alegeri mai e vreme lungă.
Despre racolarile de primari s-ar putea scrie cateva carti de culoare maro-galbui,culoare cu care seamana din ce in ce mai mult orange-ul PDL si care provine din materialul pe care ei il manaca in mod constant…
Un domn senator Popovici,pesedist renegat,oportunist si tradator,zice astazi ca primarii pleaca pentru ca „nu se simt protejati…” Afirmatia prostului induce mai multe intrebari:
– de cine se simt amenintati (ca sa fie protejati) ,este cineva care le cere un fel de taxa de protectie,cum ar fi o entitate mafiota numita pedele?
– a ramas in ministerul condus de madam Nuti „ca sa-si continue proeictele”; care este stadiul lor,sunt cumva cele din categoria „eu pup poala popii…”?
– exista cativa renegati cum ar fi Popovici,Coroama,Prodan,Ardeleanu alesi in calitatea lor de candidati ai unui partid si care acum „imbratiseaza” alte doctrine.Dar daca nu veti mai fi alesi,ceea ce este foarte probabil,ce veti mai imbratisa? Ca la madam Nuti e coada mare.
In rest,bine ati revenit din consemn. Cartile negre care tre’ sa fie un raspuns la cartile albe – la timpul lor… Herr Schmetterling s-a grabit sa scoata o editie că nu se stie niciodata,in plus are o usoara senzatie de sulă-n coate si-un vânticel rece bate de unde nu se astepta, că tartorul cu priviri imbârligate il poate pârli in orice moment cu dogoarea convingerilor sale de dreapta,reformatoare si incoruptibile,el stie si ce-ai visat fara aprobare,azi poti sa fii candidat de gauleiter si maine poti sa fii cum zicea marele filozof Hegel: „Parcă ieri iereai pe prispa căsii…”
Asta până să pună mâna pe el duioşii pesedisti sau până să-l facă praf Băişanu in vreo emisiune de la televiziunea sa la care se uită cam tot atâtea persoane cam câte citesc transcripturile unei edituri politice acomodate cu manuscrisele de sertar,mari cunoscatori ai genului liric…