Shares

Gheorghe Flutur preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi-a făcut bilanţul pentru anul 2009. E un material tipic „epocii de aur”, în care orice fâs devine bombă atomică, iar prostiile şi gafele sunt băgate sub preş.

Să luăm pe rând măreţele realizări bifate de Flutur. Mai întâi ar fi „deblocarea” drumului Suceava – Vatra Dornei, lucrare pentru care Gheorghe Flutur se bate cu cărămida în piept.

În primul rând lucrările la acest drum nu au fost finalizate, iar şoferii care circulă frecvent pe această rută simt asta atât în privinţa confortului, a timpului petrecut pe drum, cât şi a costurilor cu reparaţiile. Poate că Flutur a văzut doar tronsonul dintre Gura Humorului şi Suceava, pentru că mi-e greu să cred că a circulat şi spre Câmpulung Moldovenesc. Această porţiune este plină de „praguri” uitate de constructor, în care după o zonă bună pur şi simplu îţi rupi maşina. Mai este şi zona Prisaca Dornei, unde „europeanul” arată mai mult a drum de ţară, dar şi porţiunea dintre Gura Humorului şi Bucşoaia, unde noul pod nu a fost finalizat, iar cel vechi este destul de impropriu circulaţiei rutiere. Nu trebuie uitate nici trecerile de nivel peste calea ferată, locurile unde şoferii trebuie să dea probe de îndemânare. Şi ca să spunem adevărul până la capăt, Consiliul Judeţean Suceava nu a fost implicat deloc în modernizarea acestui drum, iar arogarea meritelor pentru finalizarea unor lucrări care au întârziat câţiva ani mi se pare nu numai aroganţă, ci şi prostie. Firesc era ca Gheorghe Flutur să-şi ceară scuze pentru această întârziere „istorică”, şi nu să se laude de parcă ar fi tăiat panglica la Burj Dubai.

A doua mare realizare a lui Gheorghe Flutur este „relansarea turismului” prin proiectul „Paşte în Bucovina”. Nu ştiu cine îi livrează preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava datele, dar fie că le umflă serios, fie că aşa sunt cerute de la cabinetul numărul 1 pentru a da bine la prostime. În timp ce Flutur se laudă cu relansarea turismului, cei de la Statistică spun că gradul de ocupare al pensiunilor a scăzut, aspect confirmat şi de proprietarii de hoteluri şi pensiuni.

O altă realizare importantă este adjudecarea unui mandat de europarlamentar de către Petru Luhan. Realizarea ar fi că am scăpat de acest Luhan, care primea salarii nesimţite în calitate de administrator al judeţului fără să ştie măcar ce se întâmplă în ograda sa. Să califici drept realizare alegerea lui Petru Luhan în Parlamentul Europei mi se pare o mare gogomănie. Păi dacă Luhan a fost în stare să-l cheme la şedinţele organizate de el pe Simion Florea Marian, celebru folclorist şi etnograf decedat acum 103 ani, la ce trebuie să ne mai aşteptăm în calitate de europaralamentar?

Şi ca şi cum aceste „succesuri” nu au fost suficiente, Gheorghe Flutur ne ameninţă că în 2010 va fi anul „marilor proiecte europene”. Poate că oul uriaş din centrul Sucevei va face pui, pe care Flutur îi va trimite în toate ţările Uniunii Europene şi Ucraina drept ambasadori ai judeţului.