Ancheta împotriva lui Eugen Bejinariu, o greşeală
Deputatul de Suceava Eugen Bejinariu este suspectat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de comiterea unor fapte de corupţie.
Potrivit datelor preliminare făcute publice, Bejinariu ar fi prejudiciat bugetul de stat cu vreo 67 de milioane de euro, o sumă uriaşă dacă stăm şi ne uităm.
Mai exact, deputatul ar fi „inițiat și susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH și pentru produsele educaționale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat”, şi toate astea fără a organiza o licitaţie.
Perfect adevărat ce se spune aici, numai că este omis cel mai important aspect al problemei. Pe data de 29 martie 2004, cu două săptămâni înainte ca Eugen Bejinariu să semneze hârtiile pentru care este incriminat acum, România adera la NATO.
Iar cum totul se plăteşte pe lumea asta, vă spun că intrarea României în structurile organizaţiei Nord Atlantice, una condusă de SUA, nu ar fi fost posibilă fără anumite concesii. Iar una dintre ele s-a numit dosarul Microsoft.
Oricine era în lui Eugen Bejinariu ar fi semnat contractul pentru că pur şi simplu nu exista cale de mijloc. Dacă nu semna Bejinariu acel contract ar fi făcut-o altcineva.
Iar dacă analizăm mai atent, Bechtel este alt caz răsunător din care România a pierdut o grămadă de bani. Dar, repet, toate astea sunt preţul aderării României la NATO.
Ori, să vii acum să cercetezi oamenii care au contribuit la acest deziderat naţional mi se pare deja prea mult. Sunt aspecte care ţin de politica de stat, care nici măcar nu ar mai trebui amintite. Eventual după vreo 50 de ani să fie scoase la iveală, când oricum nu mai au nici o importanţă.
Nu îl cunosc personal pe Eugen Bejinariu, nu sunt un fan al său, dar în acest caz cred că ancheta împotriva lui este o mare greşeală. Aşa cum sunt şi anchetele care vizează alţi actuali sau foşti demnitari care au semnat hârtii prin care România a aderat la NATO sau Uniunea Europeană.
Faptul că nu am ştiut să negociem şi ne-am dus cu curul gol în faţa violatorului este deja o altă poveste. Dar preţul aderării a însemnat compromisuri şi contracte către firme agreate de diferiţi parteneri, cel puţin aşa se consideră ei în relaţiile cu România.
Iar austriecii, nemţii sau italienii şi-au tăiat şi ei porţii generoase din România. Pe principiul Microsoft ar trebui să extindem anchetele şi să umplem puşcăriile.
Nu pot fi de acord!
Spagile luate, multe dovedite deja in instante in dosarul Microsoft, nu pot fi justificate pe principiul „LASA CA AU FURAT PETRU BINELE ROMANIEI!”
Cat priveste argumentul ca oricine ar fi fost in locul lui ar fi facut la fel, cred ca iar e un argument gresit. Au existat in istoria ROMANIEI< oameni care au preferat sa faca chiar sacrificiul suprem pentru a nu executa un ordin ABERANT.
Evident ca nu aceasta era solutia. Care era insa?
E foarte simplu: DEMISIA!
Dar deh, caldurica postului, limbile aspre ale subordonatilor aplicate dosurilor lui "SEFU" parfumat cu lotiuni de lux, wiskiul de cea mai buna calitate, amantele, de cele mai multe ori subordonate care se arunca in gratiile sefilor, nu sunt usor de lepadat.
Sa intelegem d le Neagu ca omul asta s a sacrificat pentru binele tarii, in numele marelui ideal national de aderare la NATO? Daca a semna niste contracte aberant de paguboase pentru tara este un merit si o dovada de sacrificiu patriotic, atunci credeti ma ca eu cunosc o multime de peroane care ar fi capabili de asta.
Sincer sa va spun ,desi n am nici o pregatire, cred ca si eu as putea sa fiu de exemplu secretar general al guvernului sau sa ocup vreo alta functie din care sa aduc niste gauri la buget de sa ma pomeneasca romanii cat or trai.
Ca sa nu mai spun de spagile vehiculate(si partial recunoscute de restul celor implicati). Abia acestea explica diferenta enorma intre valoarea acceptata a contractului si valoarea reala.
Sa nu mi spuneti ca si ele fac parte tot din pretul acestui „deziderat national”, cum atat de inaltator l ati denumit.
Daca pentru binele national calea de urmat este furtul si paguba publica, atunci eu ma lipsesc de facerea lor de bine.