Brigada Diverse

Angelica, ce dezamăgire!

Duminică au avut loc alegeri parţiale în două comune ale judeţului, respectiv Iacobeni şi Siminicea.

Am să comentez doar ceea ce s-a întâmplat la Iacobeni, iar dacă oamenii care conduc PNL Suceava nu-şi dau seama că au o mare problemă înseamnă că partidul va avea cât de curând soarta PNŢCD.

Ei bine, după ce a fost primăreasă ani buni, Angelica Fădor a acceptat să plece pe un post de deputat, şi acesta obţinut pentru că se afla pe un loc eligibil nu pentru că ar fi fost prea iubită în bazinul Dornelor.

Candidatul pe care Angelica Fădor şi PNL l-au susţinut la Iacobeni a fost pur şi simplu surclasat de candidatul PSD, scor 633 la 276 dintr-un total de 1.090 de votanţi, iar când pierzi de o asemenea natură un fief tradiţional dintr-o zonă unde liberalii au fost mai mereu pe val înseamnă că trebuie ridicate nişte semne de întrebare.

angelica fador

În primul rând, Angelica Fădor nu a putut fi locomotivă pentru colegul ei nici măcar la ea acasă, deci şansele să fie la nivel mai mare sunt nule.

Pe de altă parte, ea a ajuns pe lista pentru Camera Deputaţilor împinsă de la spate de fostul deputat Dumitru Pardău, care a preferat să-şi vadă de afacerile proprii, nu că în perioada în care a fost în Parlamentul României ar fi strălucit cu ceva. Iar eşecul Angelicăi Fădor ar trebui decontat şi în ograda lui Pardău, unul care a trădat fără nici o remuşcare când a simţit că partidul în care se afla nu îl poate propulsa acolo unde îşi doreşte.

Nu în ultimul rând, Gheorghe Flutur trebuie să facă o analiză serioasă a partidului şi a ceea ce îşi doreşte pentru viitor. În momentul în care începi să pierzi zone care ţi-au aparţinut ani în şir problema devine una cronică.

Bine, aţi putea spune că PNL a câştigat la Siminicea. Eu cred că e doar o întâmplare. PNL Suceava şi cei care conduc partidul se încăpăţânează să meargă mai departe cu aceleaşi personaje, fără a aduce absolut nimic din urmă. Iar la un moment dat acest lucru se va deconta. Cu vârf şi îndesat. 

Articole asemănătoare

7 Comentarii

  1. PNL Suceava şi cei care conduc partidul se încăpăţânează să meargă mai departe cu aceleaşi personaje, fără a aduce absolut nimic din urmă. Iar la un moment dat acest lucru se va deconta. Cu vârf şi îndesat.

    Dar numele astea, Flutur, Balan etc, ce parere aveti d le Neagu, apartin sau nu unor „personaje” din categoria mentionata mai sus?

  2. Dacă e să fim cinstiți, dle Sandrinio, Angelica este mai mult nevinovată decât vinovată în toată povestea asta. E drept că au o vină alți lideri mai mult sau mai puțin ocultați între care și Dtru Pardău.
    Totuși, nu credeți că era corect ca atunci când l-ați făcut pe Pardău trădător – lucru destul de adevărat – să spuneți și din vina cui a trădat? Să ne spuneți cu cine s-a certat în partid? De la ce și de la cine a pornit cearta care a condus în mod clar la o incompatibilitate între Pardău și alții? Desigur, asta doar dacă știți aceste amănunte și nu vreți doar să semnați ceva pro sau contra unui fost sau actual politician.
    Element ajutător: Oare să fie chiar întâmplătoare plecarea lui Lungu în același timp cu Pardău (desigur, anunțate în contexte diferite plecările)? Oare să fie întâmplătoare opoziția lui Băișanu față de Pardău, dar nu și față de alte personaje triste precum Galan? Nu are legătură cu jocurile de culise dintre cei care au forțat plecarea lui Pardău din partid ca să-i creeze imaginea de traseist?
    E drept că afacerile dlui Pardău și combinațiile – poate chiar cu iz penal – de pe la Cluj și cine mai știe de pe unde l-au mai determinat să facă un pas în spate.

  3. De acord! Nu sunt vinovați! Firea lor păcătoasă e de vină. Lăcomia și mândria sunt vinovate. Și idioții care se lasă manipulați, sunt vinovați.
    Singurele interese ale celor de teapa lor sunt cele personale: conturi grase, vile, mașini, pensiuni, afaceri, putere. Pentru astea și-au vândut sufletul și trădează orice: prieteni, familie, partid, tară. Au gustat din otrava asta și vor să o bea până la capăt.

    1. Pai cine altcineva sa își propulseze băiețelul dacă nu doamna Angelica? Normal ca trădează pentru progenitura ei Călinel

  4. Da’ otrava asta pare destul de dulce.
    As gusta si eu putin daca as avea ocazia, sincer.

Citiți de asemenea
Close
Back to top button