Antena 3 Suceava, sancționată de CNA pentru un derapaj de tip mafiot

Derapajul din luna decembrie de la Antena 3 Suceava, care a avut-o în prim-plan pe Raluca Bercea Tilihoi, moderatorul preferat al patronului Vasile Blanari, nu a rămas nesancționat.
Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat cel mai nou post de televiziune din Suceava, apărut pe piață de circa 8 luni.
CNA a dat somație publică pentru Antena 3 Suceava pentru emisiunea ”În prim plan” din 10 decembrie 2024, care a fost difuzată fără a se ține cont de dispozițiile articolului 40, aliniat 2, din Codul Audiovizualului.
Acest articol prevede următoarele: ”În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt”.
Iar articolul 1 arată astfel: ”În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt”.
În emisiunea amintită, Raluca Bercea Tilihoi a vorbit despre administratorul public al județului Suceava, Cezar Ioja, pe care l-a asociat, fără nimic palpabil, cu niște clanuri mafiote.
”Managerul Calancea (n.a. – managerul Spitalului Județean Suceava, care era invitatul emisiunii) nu va pleca din această funcție. Sunt curioasă la ce metode se gândește conducerea CJ în ceea ce vă privește. La ce metode ar putea să adopte cei din jurul președintelui Gheorghe Șoldan. Am un respect pentru domnul Cezar Ioja, dar nu vreau să vă sperii, cu prietenii lui în clanul Cordunenilor. Nu vreau să vă sperii, dar nici să vă opuneți domnului Ioja nu vă recomand”, au fost aprecierile fără acoperire ale angajatei Antena 3 Suceava.
Declarație care pare să fi fost una care i-a plăcut patronului Vasile Blanari.