Axioma cu atentat la IQ-ul sucevenilor
Astăzi am fost sunat de o cunoştinţă mai veche din Rădăuţi. Femeia mi-a citit mesajul de pe un banner pe care îl avea în faţă şi mi-a mărturisit că se simte jignită.
„Sandrinio, uite mă uit la bannerul din faţa mea care spune aşa: <Judeţul Suceava votează Traian Băsescu>. Eu sunt cetăţean cu acte în regulă al acestui judeţ, plătesc taxe şi impozite în mod corect şi nu mă regăsesc în acest mesaj”, cam aşa a sunat nemulţumirea persoanei cu care am discutat telefonic.
De curiozitate, pentru că sincer să fiu nu am urmărit cu foarte mare atenţie toate afişele şi mesajele electorale, am urmărit dacă acel banner există şi în municipiul Suceava. Există, şi încă multiplicat de zeci de ori, iar la nivelul întregului judeţ probabil de sute de ori.
Atenţie, nu este un îndemn pentru alegători, de genul „Suceava, votează-l pe Traian Băsescu”. Este o afirmaţie pe care Gheorghe Flutur, preşedintele campaniei electorale a lui Traian Băsescu, a transformat-o într-o axiomă, iar pentru a fi mai convingător, şi-a plasat fotografia alături de cea a actualului şef al statului.
Mai pe româneşte, Gheorghe Flutur consideră că sucevenii nu au IQ-ul mai mare decât al vieţuitoarelor înghesuite astă-primăvară pe dealurile de la Bucşoaia pentru a-i ura bun venit preşedintelui României în dulcea Bucovină în stil hollywoodian.
Dacă pentru oamenii simpli, mesajul tupeist şi nesimţit al democrat liberalilor nu a trecut neobservat, mă mir cum se face că reprezentanţii partidelor politice care au candidaţi în lupta pentru Cotroceni nu au sesizat manipularea fără jenă a electoratului.
Nu-i târziu nici acum pentru ca formaţiunile rivale să ceară interzicerea şi retragerea acestui mesaj care induce ideea că toţi sucevenii au devenit fani Traian Băsescu, iar alegerile din 22 noiembrie vor fi doar o formalitate.
Asta dacă nu cumva au pe ei blana de lup, vezi primarul din Adâncata, iar corectitudinea alegerilor nu înseamnă mare lucru pentru ei.
Mai da-i in pizda ma-sii pe amandoi ca deja mi s-a facut lehamite. Tre sa fug in munti