Shares

Scriam, în urmă cu vreo câţiva ani, cu predispoziţie epigramatică, despre un personaj care părea, doar la o primă şi superficială vedere, un politician judeţean de perspectivă: Ştefan Alexandru Băişanu.

Voce bună, discurs aranjat, statut de universitar (în măsura în care fabrica de diplome din fostul târg de vite şi de porci al Sucevei poate fi numită universitate) şi niscaiva vestigii de tinereţe, deja decrepite de o viclenie prost ascunsă şi de un dispreţ faţă de populaţie, manifestat prin înşiruiri grosolane de minciuni, incredibil.

Ca orice politician nou, Băişanu (Băişanu vrea, că-i place, / Băişanu multe-ar face, / Numai că nici n-o-nceput, / Băi, ş’ anu’ o trecut!) este emanaţia unui partid mic, PUR, crescută vâsc pe crengile devastate ale liberalismului de tip gaşcă. În ultimii ani, PNL devenise afacerea cu cherestea a cuplului oportunistic Mihai Steiciuc – Angela Zarojanu, extinsă industrial şi pe falia periculoasă a aparenţelor de infrastructură marca „Fraţii Lungu”. Şi componenţa partidului a fost în concordanţă cu cartea de muncă, dar MoldoPNL s-a dus de râpă, în clipa în care Angela Zarojanu a optat pentru funcţia de subprefect (o epigramă, dedicată soţului domniei sale: Angelei lui, căci numai ea contează, / I-a tot iertat defect după defect / Şi nici măcar acum nu divorţează, / Când probe sunt: Angela-i sub… prefect!), care funcţie i s-a părut mai sigură şi mai avantajoasă, decât cea de lider liberal, într-o gaşcă din care fraţii Lungu plecaseră (şi cu câtă ipocrizie îi acuza doamna Zarojanu pe fraţii Lungu, când aceştia au părăsit partidul bunicului lor – probabil că se referea la Iancu Nistor, părintele liberalismului bucovinean, despre care n-am ştiut că ar fi fost bunicul fraţilor bordurieri Lungu).

Sub Băişanu, PNL este, iarăşi, un partid cu cărţi de muncă, gaşca lui incluzând-o şi pe cea a groparului Niţă, care a sărit de pe prăpastia României Mari taman în cuibarul cu ouăle lui Băişanu. De aur, fireşte şi neîncondeiate inestetic.

Ştefan Alexandru Băişanu a fost prefect, opţiunea ştabilor bucureşteni ai liberalismului autohton fiind condiţionată de existenţa excelentei televiziuni „PlusTV”, singurul lucru bun, în afară de copii, pe care l-a făcut vreodată Băişanu. Numit prefect, Băişanu l-a pus patron peste televiziunea lui pe finul la fel de particular, fost distribuitor de băuturi răcoritoare, apoi l-a aburcat pe acelaşi fin (băiat cu bun simţ şi nevinovat, de altminteri) prefect al judeţului. În stânga şi în dreapta politichiei judeţene, Băişanu se lăuda cu televiziunea lui, dar în mod public nega cu atâta vehemenţă, încât Bogdan Gheorghiu era dispus să rişte şi un proces de presă, numai pentru a nu-l mai lăsa pe Băişanu să prostească lumea. Amuzante au fost şi emisiunile speciale, în care redactori ai „Plus TV” negau că i-ar aparţine televiziunea lui Băişanu, iar „Băi, ş’ anu’ o trecut” se tot dădea în stambă ca o cadână (are doar tenul specific), gavarind despre onoare (halal să-i fie!). Băieţii (îi cunosc bine) erau şi ei amuzaţi de ceea ce sunt puşi să facă. Se amuzau, doar, aşa cum se tot amuză, de câţiva ani, de când echipele televiziunii lui Băişanu merg doar la întâmplările la care-i trimite Băişanu, iar acolo iau, de fiecare dată, un amplu interviu lui… Ştefan Alexandru Băişanu, indiferent dacă acesta este implicat (foarte rar) sau nu (foarte des) în întâmplarea cu pricina. Pe televiziunea lui, care nu trebuie să ştiţi că este a lui, Băişanu este un fel de oracol din Bălceşti, care trebuie consultat în orice şi care revarsă asupra poporului valuri unsuroase de mintoşenie.

Sub Băişanu, PNL nu mai este partid şi nici măcar o gaşcă, precum odinioară, ci o eternă conferinţă de presă „Plus TV”, cu groparul Niţă şi cu Nichitean de-a dreapta tartorului, uneori şi cu Dragoş Danubianu, insul acela care a dormit, vreo patru ani, în scaunul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, scos de la naftalină de Băişanu, dar care, în ultima vreme, salivează mult prea des la „pomana porcului” de Ignatul zilnic al lui Flutur, ca să mai poată pune Băişanu bază pe odele lui. În rest, pustietate prin partidul lui Iancu Nistor şi al lui George Tofan, deşi cohorte de studenţi, cu restanţe la Burciu (alt liberal al buticăriei de diplome universitare), îl însoţesc în marşuri caraghioase (n-are Băişanu stofa lui Flutur, ca să-i iasă), în mitingeli şi aparenţe de gesturi umanitare, în gesturi umanitare fiind neîntrecut Băişanu: e capabil să dea şi de pomană, funcţie de ce şi cât câştigă.

Că Steiciuc şi Zarojanu au fost luaţi de Flutur nu-i bai. Zice-se că, în vremuri vechi bucovinene, unui moş îi murise baba, iar el umbla năuc, precum Băişanu pe televiziunea proprie, prin ogradă. Preotul, ca să-l consoleze, i-a zis că să nu plângă, pentru că Dumnezeu i-a luat-o, iar moşneagul, luat pe nepregătite, a întrebat: „Ai?”. „Dumnezeu ţi-a luat-o, fiule!”, a zis preotul cu bunătate, iar moşneagul, aflând de boacănă, ar fi zis înciudat: „Apăi, să ştii, părinte, că şi-o luat mare belea!”. Cam aşa şi cu Flutur: şi-a luat mare belea! Numai Băişanu îi mai lipseşte ca să fie pacostea completă.