Brigada Diverse

Băişanu, atac virulent la Nechifor

Alianţa de dragul aparenţelor din USL Suceava, despre care am scris de mai multe ori în ultima perioadă, începe să se transforme în câmp de luptă.

Dacă până acum au fost doar informaţii venite „pe surse” despre nemulţumirile celor din PSD vizavi de „colegii” de la PNL sau invers, astăzi, când nu mai are nimic de câştigat sau pierdut, Alexandru Băişanu a ieşit la atac. Ţinta sa a fost Cătălin Nechifor, preşedintele PSD Suceava şi al Consiliului Judeţean, care a anunţat ieri că a constituit o comisie de anchetă pentru a afla cum s-au degradat 160 de tone de ciment. Materialele de construcţie erau destinate ridicării de case ţiganilor din Arbore, dar nimeni nu le-a mai ridicat din curtea Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, aşa încât acum cimentul nu mai este bun de nimic. La vremea când au venit în judeţ acele materiale de construcţie, trimise de Guvernul României, prefect era chiar Alexandru Băişanu. Liderul liberalilor suceveni s-a simţit vizat de această anchetă şi a reacţionat virulent.

„Un lucru trebuie spus şi lămurit. Asta şi pentru Cătălin Nechifor, şi pentru actualul prefect, să nu mai facă greşeli. Acele materiale de construcţie nu au aparţinut niciodată Prefecturii  sau Consiliului Judeţan. Ele erau proprietatea ANL şi a rezervelor statului. Pentru că domnul Cătălin Nechifor avea două motive să arunce în presă chestiunea aceasta. Una ca să demonstreze că domnul Alexandru Băişanu e nepriceput şi să-l pună la punct, şi asta nu ar fi o chestiune gravă. A doua ar fi că nu cunoaşte administraţie publică. Ori e prima variantă, ori e vorba de incompetenţă. Prima cu atacul e simplă pentru mine. Sunt sătul. M-am bătut cu Flutur, cu ăla, cu ăla. Dacă nu e asta e mai grav. Ar fi trebuit să ştie că nimeni din CJ Suceava nu avea dreptul să se ocupe de chestiunea asta. Era o problemă strict de competenţa Prefecturii. Consiliul Judeţean nu are nici o atribuţie în acest sens. Am văzut că din cadrul CJ Suceava s-a făcut o comisie care să verifice problema. Ori CJ Suceava nu are nici o atribuţie, şi şi-a încălcat atribuţiile total trimiţând o comisie într-o unitate militară care nu se află în subordinea administraţiei judeţene”, este declaraţia de astăzi a lui Băişanu.

Ce mă miră pe mine este că acea comisie de anchetă este condusă de Ilie Niţă, adică omul pe care Alexandru Băişanu l-a propulsat recent vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. Iar dacă era ceva de ascuns, vreo măgărie de-a lui Băişanu, cu siguranţă că Niţă ar fi avut tot interesul s-o bage sub preş. Nu ştiu dacă era şi în stare de aşa ceva.

Atacurile liderului PNL Suceava nu s-au oprit doar la Nechifor, ci l-au vizat şi pe unul dintre colaboratorii acestuia, Dumitru Paşniciuc. „Un domn care lucra în Prefectură la vremea respectivă, şi care a fost în Consiliul Judeţean şi pe vremea lui Stalin, Gheorghiu Dej, Ceauşescu, Mîrza, Iliescu”, este caracterizarea făcută lui Paşniciuc de către preşedintele liberalilor suceveni.

Dacă se mai îndoia cineva că PSD şi PNL au stat împreună la Suceava doar pentru a-şi atinge scopul unic de a ajunge la ciolan, aceasta este dovada care trebuia. Iar eu cred că de acum încolo vom avea suficient de multe motive să vedem ce a fost, de fapt, în spatele alianţei numită USL.

Articole asemănătoare

Back to top button