Brigada Diverse

Bătălia de pe frontul finanţelor şi vămilor

Bulibăşeala declanşată de Guvern prin reorganizările decise la nivelul Administraţiei Naţionale pentru Accize şi Finanţe nu putea ocoli nici Suceava.

Dacă pentru funcţia de şef al Direcţiei Regionale de Finanţe, instituţie care va avea sediul la Iaşi, zarurile par a fi aruncate iar şeful va fi un ieşean, pentru cealaltă structură războiul nervilor şi al intereselor este abia la început.

Este vorba de Direcţia Regională Antifraudă, instituţie care va avea sediul la Suceava, şi care a stârnit deja un adevărat tzunami subteran. Chiar dacă locaţia sediului acestei instituţii nu a fost stabilită, cum nu se ştie nici câte persoane vor face parte din viitoarea structură, pentru această funcţie se luptă ca la Verdun.

Variantele de lucru care se găsesc pe piaţă ar fi trei, cel puţin până în acest moment, iar fiecare candidat are propriile argumente pentru o eventuală numire în fruntea Direcţiei Regionale Antifraudă.

finante suceava

Unul din numele vehiculate este Petrică Ropotă, şeful de până acum câteva zile al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Suceava, devenită între timp administraţie fiscală.

O altă persoană în cărţi este Ionuţ Vartic, şeful Gărzii Financiare Suceava, instituţie care tocmai a dispărut prin decizie guvernamentală.

În fine, o a treia persoană interesată pentru a ocupa funcţia de şef al Direcţiei Regionale Antrifraudă este Silvia Boliacu, fosta șefă a Departamentului economic din Primăria Rădăuți, în perioada când primar era Mihai Frunză, momentan consilier pe probleme economice a președintelui Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor.

Iar dacă ţinem cont că această nouă structură va avea în subordine vămile, dar şi atribuţii specifice Gărzii Financiare este de înţeles că miza pentru a ajunge în fruntea Direcţiei Regionale Antifraudă este una imensă.

Rămâne de văzut care dintre cei trei va triumfa, asta dacă nu cumva vor apărea şi alte surprize.

Articole asemănătoare

Un Comentariu

  1. A inceput de ieri sa fure cate un pic, un piculet
    Azi a furat ceva mai mult dar maine va fura tot,
    Ce va fi, ce va urma in mod sigur o viata buna nu ii va asigura.
    Oare ei n use tem ca la un momenda va fi o refolutie si nu va mai conta ce si cum?

Back to top button