Shares

În august îi vezi la tot pasul. Amestecul nefericit de italiană cu română zgârie pe ureche, iar aroganţele unora par desprinse dintr-o altă lume. Sunt „italienii”, sau „bongiornarii”, aşa cum au fost numiţi de cei rămaşi acasă.

„Invazia” de vară a sucevenilor care lucrează în străinătate este la fel ca limba pe care mulţi dintre ei o vorbesc la revenirea în ţară: un amestec. De bucurie şi nemulţumire. Părinţii, bunicii şi copiii rămaşi acasă sunt cei mai fericiţi. Acelaşi sentiment împărtăşesc proprietarii magazinelor alimentare, cei care vând materiale de construcţii, care închiriază maşini şi mulţi alţii.

Există şi o categorie de nefericiţi. Şoferii autohtoni sunt printre primii, pentru că traficul creşte enorm, iar în plus mulţi dintre „italieni” circulă fără să respecte nici cele mai elementare reguli de circulaţie. La fel de nemulţumiţi sunt şi funcţionarii de la instituţiile statului, care au de rezolvat mult mai multe cereri decât în mod obişnuit. Şi lista celor care nu îi văd cu ochi buni pe „italieni” poate continua.

masinie italiene

Să-i condamnăm sau să-i iubim pe „bongiornari”? Dacă ar fi să ne gândim că au reprezentat inima economiei în ultimii ani, prin miliardele de euro pe care le-au trimis în ţară, eu spun că ar trebui să le mulţumim. În august, foarte multe firme respiră, deşi e criză economică profundă, iar toată lumea ştie că este dependentă serios de banii aduşi de „italieni”.

Mă deranjează doar că la întoarcerea în ţară uită pur şi simplu de regulile de convieţuire pe care le respectă în Italia, sau oriunde or mai trăi şi munci în Europa. Coji de banane aruncate pe geamul maşinilor, mizerie abandonată la colţ de stradă, trivialităţi şi muzică asurzitoare. Toate acestea le regăseşti la aceşti oameni.

Dar nu cred că este vina lor exclusivă. În primul rând, este vina societăţii care i-a educat, sau mai bine zis nu i-a educat. Au plecat în străinătate cu un bagaj mult prea sumar de reguli de convieţuire în comunitate, iar la revenirea în ţară primii 7 ani de acasă se dovedesc mult mai puternici decât tot ce au învăţat la Milano, Londra sau Paris.

Nu mai puţin adevărat este că şi societatea noastră îi tolerează. Ei, „bongiornarii”, la fel ca noi toţi ceilalţi, ştiu că legile nu sunt respectate, iar sfânta şpagă rezolvă totul. E un adevăr trist, pe care sper ca măcar copiii „italienilor” să-l facă dispărut. Asta dacă se vor mai întoarce în România, pentru că după ce ai trăit acolo toată viaţa, cu excepţie câtorva vacanţe de vară, e greu să te adaptezi într-o societate putredă. Şi poate odată cu aceşti copii va veni în ţară şi civilizaţia. Sunt prea optimist?