Shares

După ce a vizitat Braşovul, colegul meu Honey şi-a continuat vacanţa în centrul ţării şi în alte locaţii. Râşnovul pare să-l fi impresionat destul de mult.

Pe drumul dintre Bran şi Braşov se află cetatea medievală Râşnov. Recunosc că, până anul acesta, nu am vizitat-o niciodată şi, sincer, îmi pare rău. Cetatea te impresionează, pentru numai 10 RON intrarea, încă de la primii paşi făcuţi în curtea ei. Refăcută în mare parte, vechea cetăţuie păstrează încă acel aer medieval.

interiorrasnov_01_0809

Din păcate, reconstrucţia ei a fost făcută destul de haotic. Am observat geamuri termopan de tip Vellux în acoperişuri sau uşi de termopan. Aceste “îmbunătăţiri” dăunează puţin imaginii cetăţii… La fel sunt şi magazinele din interiorul curţii, magazine de unde poţi cumpăra, surpriză, sucuri, îngheţată sau alte suveniruri ce nu prea au legătură cu istoria zonei. Dar, trecând peste aceste mici neajunsuri, Cetatea Râşnov e, de departe, una dintre cele mai frumoase din ţară. Faptul ca în interiorul ei găseşti o oază de verdeaţă, că sunt refăcute marea majoritate a colibelor, că eşti întâmpinat de străjeri ce păzesc cetatea, că-ţi oferă o vedere panoramică deosebită asupra oraşului Râşnov precum şi a munţilor din preajmă, vechea cetate are toate motivele să atragă turişti.

strajerirasnov_0809

Şi, credeţi-mă, nu aveţi cum să plecaţi cu un gust amar. Fiecare piatră, fiecare colţişor atrage în felul lui şi te face să te-ntorci, chiar dacă numai în imaginaţia ta, cu sute de ani în urma.