Cetăţean de onoare, un titlu demonetizat

Titlul de cetăţean de onoare al oraşului sau al judeţului s-a transformat în timp într-un fel de Steaua socialistă, clasa I. Plecând de la sportivi, trecând prin toate categoriile sociale şi sfârşind cu interpreţi de muzică populară, cu toţii au reprezentanţi în această categorie care se vrea elitistă.

De fapt, nu-i nici pe departe aşa. Titlul de cetăţean de onoare se acordă după ureche, după simpatiile de moment ale celor care conduc Primăria sau Consiliului Judeţean (pentru că mai nou a fost introdus şi titlul de cetăţean de onoare al judeţului, că doar nu putea Flutur să rateze un moment atât de bun pentru a ieşi în evidenţă).

Evident, pentru fiecare persoană propusă la acest premiu există suficiente justificări care să-i convingă şi pe cei mai sceptici cârcotaşi că distincţia este pe deplin meritată, dacă nu cumva a fost acordată prea târziu.

Înţeleg să primească titlul de cetăţean de onoare nişte oameni care au făcut ceva deosebit pentru oraşul în care trăiesc, i-au sporit prestigiul şi l-au făcut cunoscut în ţară şi în lume.

Nu vreau să vorbesc despre criteriile avute în vedere când fotbalistul Dorin Goian a primit distincţia în plenul Consiliului Local, şi nici despre documentaţia şi justificările în cazul atletei Cristina Casandra, pentru că mi-ar fi greu, dacă nu imposibil, să cred că cei doi au realizat lucruri deosebite pentru amărâtul nostru de târg. Să participi la Jocurile Olimpice, să termini undeva în plutonul fruntaş, fără medalie, ori să joci fotbal la Steaua nu sunt performanţe care să ajute oraşul. Dar poate eu mă înşel şi alţii văd totul cu alţi ochi şi din altă optică.

Ultimul propus, şi probabil ales pe lunga listă a cetăţenilor de onoare ai municipiului Suceava, este ÎPS Pimen (foto), arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Propunerea vine din partea primarului Ion Lungu, care vrea să-l recompenseze pe ÎPS Pimen la împlinirea a 80 de ani de viaţă. Sunt de acord că ÎPS Pimen are meritul unor acte de binefacere incontestabile, dar mai are în spate şi acel dosar de la CNSAS. Chiar dacă a vorbit despre străinii care treceau pe la Putna sau despre locurile şi oamenii din străinătate pe unde a fost trimis în misiuni, eu spun că ÎPS Pimen nu este un turnător. Şi chiar dacă a mai dat câte o declaraţie pe ici-colo, s-a căit prin ceea ce a făcut ulterior, prin casele construite pentru nevoiaşi sau azilul de la intrarea în Suceava, dinspre Bosanci. Faţă de mulţi alţii dinaintea sa, arhiepiscopul merită acest titlu de cetăţean de onoare, dar momentul ales mă face să afirm că este vorba de propagandă ieftină, prin care primarul Ion Lungu să iasă în faţă. Un fel de dar la împlinirea vârstei de 80 de ani. Până la urmă cine-l oprea pe primarul Lungu să-l propună pe ÎPS Pimen la titlul de cetăţean de onoare acum câţiva ani? Mai ales că înaltul prelat are o vârstă şi putea să nu mai prindă aniversarea de astăzi.

Dar, până la urmă, mai contează un cetăţean de onoare în plus printre sutele care au primit deja distincţia?

Eu aştept altceva, ziua când un personaj cunoscut în oraş va refuza distincţia şi va spune că nu a făcut suficient de multe pentru a merita această onoare. Poate că astfel titlurile de cetăţeni de onoare vor ieşi din „producţia de serie” şi vor deveni ceea ce trebuie să fie.

P.S. Multă sănătate şi putere de muncă ÎPS Pimen cu ocazia celor 80 de ani de viaţă.