Shares

Ziua Naţională a României va fi prilej de campanie electorală pentru democrat-liberalii suceveni. Şi nu oricum, ci pe bani publici, din bugetele Primăriei Suceava şi a Consiliului Judeţean Suceava.

Ca în fiecare an, pe 1 Decembrie va fi organizată o mică manifestare dedicată Marii Uniri de la 1918. În ceilalţi ani, pe scena improvizată din faţa Casei de Cultură mai cântau fanfara Primăriei şi, eventual, cei de la Ansamblul Ciprian Porumbescu.

Săptămâna viitoare, într-un an de criză profundă, s-au alocat fonduri suplimentare pentru manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României.

În afara fanfarei Primăriei şi a Ansamblului Ciprian Porumbescu, care teoretic nu trebuie să ne coste nici un leu, pentru că sunt plătite de la buget, pe scenă au fost aduse şi alte nume.

Aurel Tămaş este unul dintre interpreţii de muzică populară care le va cânta sucevenilor. Tămaş este cunoscut ca un apropiat al PD-L, dovadă că la începutul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale a fost prezent la Suceava, unde a concertat în sala mică a Casei de Cultură (foto). Cu acel prilej, interpretul nu s-a sfiit să declare public că susţine PD-L-ul şi pe Traian Băsescu.

tamas cu pdl

Pentru atragerea mulţimilor electorale, cu ocazia zilei de 1 Decembrie va mai susţine un recital în centrul municipiului Suceava şi o altă solistă de muzică populară, Mariana Anghel, în timp ce prezenţa altui nume mare al folclorului românesc, Nicolae Furdui Iancu, este incertă.

Spectacolul folcloric a fost rotunjit prin invitarea unor fanfare din comunele sucevene, iar publicul tânăr va avea parte de un concert cu formaţia Hara.

Întâmplător, dar pur întâmplător, spectacolul dedicat Zilei Naţionale a României va coincide cu aprinderea becurilor din bradul de Crăciun şi cu un foc de artificii.

Din decor mai lipseşte un tort imens din care să iasă la momentul potrivit, nu, nu vreo vedetă din Playboy, ci chiar Traian Băsescu.

Până atunci mai este timp de reflecţie.