Clanuri cu dispensă în Primăria Suceava. Azi o altă familie
În Primăria Suceava, moda clanurilor pare să fie una de succes și care se aplică tot mai des. Dacă ieri am scris de clanul Văideanu, care cuprinde vreo 5 persoane angajate în cadrul administrației publice locale, în frunte cu pensionara de lux Elisabeta, adică șefa Serviciului Economic, azi este rândul altui clan.
Se numește Dziubinski. Și coincidențele nu se opresc aici. La fel ca și colega ei de la Serviciul Economic, Mirela Dziubinski conduce Serviciul Personal din Primăria Suceava. La rândul ei, este pensionară, iar recent, primarul Ion Lungu i-a semnat o dispensă prin care își poate continua activitatea până în 2027. O fi, cel mai probabil, un semn de recunoștință pentru modul cum au fost organizate concursurile de angajare în Primăria Suceava în ultimii ani. Ca o paranteză și ca o culme a ironiei, la multe concursuri exista un singur candidat pentru un post. Cred că nu știau oamenii de aceste concursuri, că altă explicație nu am.
Mirela Dziubinski nu vine singură la Primăria Suceava, ci împreună cu soțul, Iulian Dziubinski, angajat la Serviciul Piețe și care până nu demult a deținut funcția de șef de birou. Iar dacă nu mă înșel, și Iulian Dziubinski este pensionar și își continuă activitatea cu dispensă. Și tot la Primăria Suceava, la Poliția Locală, lucrează și fiul celor doi soți.
Interesantă această incursiune în lumea clanurilor din administrația locală suceveană, care s-a putut realiza prin largul concurs al celor care s-au aflat în fruntea Primăriei Suceava în ultimii ani. Și te mai miri că pentru o hârtie trebuie să te plimbi pe la cinci ghișee prin Primăria Suceava.