Cortul lui Geoană şi iluziile PSD-iştilor
Pentru PSD-iştii suceveni campania electorală pentru alagerile prezidenţiale din noiembrie a început oficial. Se vede după cortul pe care l-au instalat pe esplanada din centrul municipiului Suceava.
„Mircea Geoană preşedinte”, scrie pe cortul din buricul târgului. E un mesaj pe care-l înţelege orice purtător de creier, că doar nu s-o fie referit la preşedinte de asociaţie de locatari.
Pentru mine înseamnă că organizaţia municipală a PSD Suceava, mângâiată părinteşte pe creştet de tătucul Gavril Mîrza, a furat startul campaniei electorale.
Din păcate, nu e ca în cursele de viteză din atletism, când primul start furat îţi aduce o penalizare, iar al doilea duce la eliminarea concurentului. În politica românească orice e permis, în afara ultimelor 24 de ore înaintea zilei alegerilor. Ce te faci cu propaganda deşănţată de dinaintea startului campaniei electorale legale? Stai şi priveşti şi înghiţi în sec. Eventual mai spargi seminţe între două beri şi îţi dai cu părerea despre candidatul x sau y.
Asta e tot ce se poate în anul de graţie 2009. Speculând această lacună legislativă, social-democraţii suceveni le-au călcat pe urme liberalilor. Nu au împărţit plicuri cu scrisori şi calendare în cutiile poştale, ci au venit direct cu cortul în rândul sucevenilor. După mine, Iordache şi Mîrza îşi fac iluzii deşarte că îl vor ajuta prea mult pe Mircea Geoană în campania electorală cu astfel de acţiuni. Sunt aproape sigur că la nivelul municipiului Suceava va fi un eşec usturător pentru liderul PSD, candidat la funcţia de preşedinte al României. Staţi să vedeţi ce se va întâmpla în prima zi oficială de campanie electorală. Exact ca la alegerile locale şi parlamentare de anul trecut. Totul va deveni portocaliu, iar Băsescu va rânji din toate direcţiile. Nu m-ar mira ca şi gropile de prin oraş să fie vopsite în culorile PD-L-ului, iar cortul cu Mircea Geoană va fi pur şi simplu măturat de un tzunami portocaliu.
…tsunami…camarade,asa e corect.
Prost om care a scris articolul asta. Is membru al TSR SUCEAVA… si SINCER ma mandresc cu asta, ca fac parte dintr’o familie mare si unita…
TSR ? asta e o organizatie de comsomolisti?
Pentru ca m-am saturat de atatea minciuni si de atatea promisiuni fara nicio finalizare,nu m-ai votez Basescu,La Brasov votam MIRCEA GEOANA