Coşmeliile Siciliei

După ce şi-a făcut de cap prin Italia în urmă cu vreo lună de zile şi apoi s-a dat în spectacol la stufstock, Gabi Manţă şi-a adus aminte că mai are ceva de scris de prin Sicilia. Astăzi, ultimul episod despre această regiune.

Nici unul dintre cele 3 mari oraşe ale Siciliei (Catania, Messina, Palermo) nu se poate lăuda cu un potenţial turistic pe măsura celor din cizmă. Totuşi, Messina apare pe locul 4 într-un clasament mondial al destinaţiilor turistice determinate de personaje legendare (pe locul întâi cică s-ar afla Castenul Bran, datorită unui anume conte!). Este vorba de monştrii mitologici Scylla şi Caribda (in original – Charybdis) care străjuiau strâmtoarea Messina, prin care totuşi Ulise o tulise. De-aia marinarii nu spun „între ciocan şi nicovală”, ci „între Scylla şi Caribda”. Puteţi încerca această expresie când faceţi poze între două colege sau chiar între soacră şi nevastă, desigur doar pentru o platonică satisfacţie intelectuală…

Apropo de poze, ceaţa dimineţii a lăsat cu greu să se ghicească siluetele celor două faruri ce străjuiesc strâmtoarea Messina, dar vă pot oferi în schimb statuia Fecioarei Maria aflată la capătul promontoriului. Cuvintele de pe frontispiciu se regăsesc în finalul scrisorii pe care se spune că Fecioara Maria a trimis-o creştinilor din Messina, binecuvântând oraşul şi locuitorii săi.

Am avut ocazia să calc şi dincolo de locurile unde colcăie turiştii. Cu cât te depărtezi de plaje, Sicilia devine din ce în ce mai galbenă. Soarele pârjoleşte şi uneori aprinde. Iar ţăranii sicilieni ar fi la locul lor într-un decor dintr-un fund de Oltenie! Când vorbesc între ei nu numai că n-ar înţelege o iotă italianul „vero”, dar nici sicilienii ăi tineri nu se simt prea bine! Fac agricultură precum în urmă cu sute de ani, căci terenurile terasate şi înguste nu permit mecanizarea. Nici măcar un cal nu poate fi înhămat la jug, diferenţele de nivel fiind chiar şi de un metru şi mai bine. Îşi încropesc coşmelii şi la sfârşitul zilei coboară cu o boccea uriaşă în spinare către o albie secată vara, acolo unde ar fi trebuit să îi aştepte o căruţă.

Aici apare însă deosebirea, în loc de căruţă am văzut maşini. Dar ce maşini! O Ladă şi, n-aş fi ghicit niciodată, o Tavria!

Lămâi peste tot, dar de unde apă plată?! În schimb am cules smochine, pe care le-am mâncat cu tot cu coajă.

Dulci precum glonţul patriei.