Crin Antonescu îngheaţă în centrul Sucevei

Campania electorală s-a încheiat de ceva zile, dar pentru unele partide gustul amar al înfrângerii nu poate fi îndulcit în nici un fel. Se vede şi după modul în care înţeleg să ne scape de afişe, bannere sau corturile electorale.
În faţa magazinului Bucovina, de exemplu, Crin Antonescu ne zâmbeşte şi ne anunţă că în turul doi va vota cu Mircea Geoană. Votul preşedintelui liberal nu l-a ajutat prea mult pe Geoană, care cred că încă îşi plânge eşecul.
Dragi liberali, dacă nu vă pasă de sucevenii pe care politica şi campania electorală pentru prezidenţiale i-a agasat până peste cap, poate vă e milă de Crin Antonescu.
Nu de alta, dar e îmbrăcat doar în cămaşă şi afară e cam frig. O răci săracul şi rămâne Tăriceanu să decidă pentru PNL. O fi atât de greu de demontat un nenorocit de cort?
Nu-i înţeleg nici pe cei de la Primăria Suceava, care stau impasibili şi aşteaptă ca oraşul să redevină oraş. Pentru materialele electorale abandonate pe străzi, stâlpi sau mai ştiu eu unde, s-au inventat amenzi.
Cred că asta îşi doresc acum sucevenii. Să nu mai vadă mutre de politicieni, măcar până după Sărbătorile de Iarnă.
PD-L-iştii par să fi înţeles acreala oamenilor şi au avut bunul simţ să demonteze toate afişele portocalii şi pozele cu Băsescu din Suceava. Au mai rămas cele lipite pe stâlpi sau garduri, dar cred că astea vor mai rămâne mulţi ani.
E un gest de normalitate, pe care l-aş dori şi din partea celorlalte partide politice.