Shares

După un periplu de aproximativ doi ani pe la Iaşi, comisarul şef Cristian Macsim a revenit în Suceava.

În urmă cu două săptămâni, acesta a fost numit în fruntea Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Suceava, mai cunoscut sub denumirea de „Doi şi-un sfert”. Cristian Macsim îl înlocuieşte pe comisarul Oliver Măciucă, care a deţinut această funcţie începând cu data de 1 iulie 2010 şi până pe 15 iulie 2012, dar şi în perioada 2005-2009.

Fostul şef al acestei structuri, comisarul Oliver Măciucă a părăsit SIPI Suceava şi a preluat funcţia de şef al Biroului Silvic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava.

În ceea ce-l priveşte pe Cristian Macsim, intrarea sa în structurile „Doi şi un sfert” s-a produs în urmă cu trei ani, în perioada în care PSD se afla la guvernare alături de PDL. Venit în funcţia de şef al SIPI Suceava pe filiera PSD, Cristian Macsim a rămas la conducere timp de un an, acceptând apoi propunerea de a prelua funcţia similară de la SIPI Iaşi.