Shares

Cristina Iordăchel, fosta şefă a Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, face obiectul unui articol consistent publicat în ediţia electronică a ziarului „Cotidianul”.

Iordăchel este denumită „coana Joiţica de Bucovina”, iar semnatarul articolului vorbeşte despre ancheta care o vizează pe fosta şefă a CAS Suceava, dar şi despre cum este ţinută în braţe şi obţine diferite funcţii cu sprijin politic, inclusiv de profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi. În articol este menţionat şi soţul Cristinei Iordăchel, nimeni altul decât fostul primar PSD de Suceava, Marian Ionescu, actualmente director al sucursalei locale a Poştei Române.

Iată articolul integral din „Cotidianul”:

„În ultimii doi ani s-a observat mai bine ca oricând că fondurile alocate sănătăţii ajung chiar în buzunarele celor care sunt angajaţi să supravegheze plăţile făcute de stat. Actualii guvernanţi spun tot timpul că în sistemul sanitar e un jaf generalizat, dar se prefac a nu avea habar pe unde se scurg banii.

Este vorba despre schema reţetelor false, prin care de la Casa de Asigurări pot fi suflate miliarde, chipurile pentru medicamente gratuite şi compensate.

La Suceava, chiar fosta şefă a Casei Judeţene de Asigurări (membru de frunte al PDL Suceava, bună prietenă cu baronul pedelist Gheorghe Flutur) este cercetată de procurori pentru că a eliberat în calitate de medic teancuri de reţete folosindu-se de datele pacienţilor din sistem. Parchetul a început urmărirea penală în octombrie 2010, pentru înşelăciune şi fals. Reţete false, pacienţi fictivi şi 6 miliarde de lei paguba sistemului sanitar. Aceasta este povestea doctoriţei suspectate că, profitând de faptul că la un moment dat a fost şefa casei de asigurări, a folosit datele unor plătitori de CAS pentru a-şi spori averea.

Povestea reţetelor cu prescripţie de uz penal a început la Suceava, în februarie 2008, atunci când Cristina Iordăchel, preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate de trei ani, pierdea şefia instituţiei (n.red: Cristina Iordăchel era la vremea aceea vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PDL Suceava şi era proaspăt divorţată de Marian Ionescu, fostul primar al municipiului Suceava. Fostul edil al Sucevei este şi el membru PDL, şi a fost mai întâi consilier primarului pedelist Ion Lungu, iar în prezent este directorul general al Poştei Romîne Suceava. Medicul Cristina Iordăchel şi Marian Ionescu s-au recăsătorit chiar în primăvara acestui an, după ce fostei şefe a Casei de Asigurări de Sănătate i se deschisese dosarul penal. Cu toate că doamna în cauză este cercetată penal, şi a fost demisă de la Casa de Asigurări de Sănătate, ea nu a rămas fără slujbă. Relaţiile politice ale Cristinei Iordăchel au ajutat-o să îşi găsească un loc de profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi).

Aceasta a rămas să profeseze la cabinetul său din oraş, până în februarie 2009, atunci când, pe filieră politică, s-a întors la conducerea Casei în funcţia de director. Acela a fost şi momentul în care la Parchetul Judecătoriei Suceava a fost trimisă o sesizare conform căreia Cristina Iordăchel ar fi eliberat ilegal, în anul precedent, adică în 2008, an în care activase ca medic, peste 2.000 de reţete, în valoare de 6 miliarde de lei vechi, echivalentul a 150.000 euro. Şi asta în condiţiile în care în toată ţara bugetul pentru medicamentele compensate este insuficient şi milioane de bolnavi au de suferit din cauza acestei situaţii.

Din plângerea penală reiese că medicul Cristina Iordăchel nu scria reţetele respective de la cabinetul propriu, ci de la cel al unui coleg medic din Suceava. Erau scrise într-o lună şi ridicate o lună mai târziu.

Procurorii au aflat din acea sesizare că medicul Cristina Iordăchel a prescris reţetele incriminate în cabinetul unei colege unde lucra cu jumătate de normă. Pacienţii erau trimişi la două farmacii, alese special de ea. Un dosar cu greutate care a fost tărăganat timp de un. Dată fiind afilierea politică a Cristinei Iordăchel, abia după o lungă perioadă de amânări nejustificate din partea Parchetului o anchetă serioasă a fost pusă în mişcare.

În ţara în care unităţile sanitare se închid pe bandă rulantă şi oamenii mor în faţa porţilor ferecate ale spitalelor, iar guvernanţii pedelişti şi udemerişti turuie în permanenţă că statul nu mai are bani de dat pentru sănătatea românilor, o cucoană, numită politic pe o funcţie din care trebuia sa supravegheze bunul mers al fondurilor pentru medicamente, îşi ia pentru sine, cu mult tupeu, o parte importantă din aceşti bani publici. Culmea, această Coană Joiţică de Suceava nu păţeşte mare lucru (în afara dosarului deschis aşa de ochii lumii), ba chiar e premiată cu un post de profesor la UMF Iaşi! Cine ştie, poate că de când cu noua lege a învăţământului, în programa de la UMF Iaşi s-o fi introdus ca obiect de studiu obligatoriu şi materia la care pedeliştii au devenit aşi – “Cum să deturnăm banii publici”. Iar în acest caz, angajarea ca profesor a uneia care şi-a însuşit 150.000 euro din banii de medicamente ai bolnavilor, la Facultatea de Medicină din Iaşi, e chiar bine venită”.