Brigada Diverse

Critica rațiunii pure. Varianta nebunului Sandrinio Neagu

Nu mi-am propus să îl copiez sau să fiu Immanuel Kant, pentru că nici nu aș dori și nici nu aș putea, dar societatea în care trăim mă îngrijorează. Trăim într-o lume în care orice analfabet te poate înjura și nu doar că poate, dar chiar o face. Abitir, vânjos și apăsat. Pentru că internetul îi permite și îl mai și încurajează. Orice postac poate deveni viral, cum se spune mai nou, un termen pe care îl detest pentru că orice căcat pus pe net îl face vedetă pe individ și la el se uită toți proștii. Nu contează că un Alex Ștefănescu, spre exemplu, postează un comentariu echilibrat și la obiect despre un anumit subiect. Contează că un cretin pune ”ceva” pe internet la care se uită proștii și e de efect. Sau un comentariu sau vreo înregistrare despre vreo vedetă feminină, o curvă pe românește spus, care își etalează cu ”stil” gradul de prostie pe la vreun post de televiziune. Toate astea nu fac decât să adâncească prăpastia dintre valoare și nonvaloare. O prăpastie, poate invizibilă pentru unii, dar foarte reală și dureroasă care se cască de la ceas la ceas. Și, din păcate, pare ireversibilă. M-am uitat atent peste ceea ce e ”viral” și într-o majoritate covârșitoare am observat că este vorba de nimicuri. Dacă asta e societatea în care vom trăi în viitor este nu doar crunt, ci chiar de-a dreptul alarmant. Este posibil să greșesc, dar ceea ce văd, ce discut și ceea ce mi se arată îmi dovedește că suntem pe un drum greșit. Un drum de pe care nu văd cum ieși pentru a ajunge pe cel corect. E posibil să fiu subiectiv, dar cred că societatea românească, dar și cea europeană, este pe un drum ireversibil al degradării. Iar un război, care să-i readucă pe oameni la nivelul de a gândi rațional, este doar o chestiune de timp.

Articole asemănătoare

Back to top button