Politicieni în răspăr

Cum a înviat USL-ul sub nasul lui nea Mitică

USL, monstruoasa construcție politică dintre PNL și PSD de acum vreo 8 ani, a fost revitalizată. Și unde în altă parte dacă nu în Republica Rădăuți. Deputatul PNL Dumitru Mihalescul, nea Mitică pentru cunoscători, ne anunță cu mare pompă că organizația locală a partidului nu mai este condusă de el. Ba, scuze, și de el, dar și de Bogdan Loghin, persoana care va candida din partea PNL pentru funcția de primar al Rădăuțiului. Ei bine, chiar sub nasul lui nea Mitică și sub directa sa oblăduire, USL a prins viață din nou la Rădăuți. Cum așa? Simplu. Nea Mitică reprezintă PNL-ul, iar Bogdan Loghin este de un roșu aprins de vreme ce a fost viceprimar ales pe listele PSD. Vorba aia, vulpea își schimbă părul, în cazul de față culoarea politică, dar năravul ba. Dar cum a ajuns PNL Rădăuți să fie condusă de doi co-președinți? O întrebare la care nici măcar nea Mitică nu cred că ar putea avea un răspuns. Că alegeri nu țin minte să fi fost recent în această organizație, vreo fuziune cu vreun alt partid de asemenea nu îmi aduc aminte să fi văzut sau vreun comunicat oficial, firește exceptând caricatura de declarație a deputatului Dumitru Mihalescul. Pentru nea Mitică oricum e capăt de drum în această toamnă oricare va fi deznodământul alegerilor locale din 27 septembrie. Dacă pierde pe mâna candidatului luat ca premiu de la ”ciuma roșie” va fi măturat pentru rezultate proaste, iar dacă va câștiga, Bogdan Loghin îl va elimina natural. Nea Mitică, ar fi timpul să înveți cântecul de lebădă. Încă mai este timp pentru a-l învăța.

Articole asemănătoare

Un Comentariu

Back to top button