De ce nu a sesizat prefectul Mirela Adomnicăi și DNA Suceava?
Am mai scris aici și cu alt prilej că din milioanele de euro care se făceau din șpăgi la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava este greu de crezut că nu se dădeau taxe de protecție la instituțiile care gestionau activitatea de acolo. Actualul deputat PSD Mirela Adomnicăi susține într-un interviu acordat televiziunii Intermedia că în perioada în care era prefect al județului Suceava ar fi sesizat instituțiile statului cu privire la suspiciunile de corupție de la Serviciul de Permise Auto și Înmatriculări Suceava. Sesizările ar fi fost făcute la Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Județean Suceava și la Serviciului de Protecție Internă. Nu pot verifica și ca atare confirma această afirmație, făcută fără a prezenta și niște documente. Plec totuși de la prezumția că așa s-a și întâmplat. Ce mă miră pe mine este de ce nu s-au făcut și alți pași. Mai exact, de ce prefectul Mirela Adomnicăi nu a trimis sesizări și la București, la instituțiile centrale, respectiv la DNA. Pentru că, până la toată urma, DNA cercetează faptele de corupție, așa cum spune și titulatura instituției. Iar după cum s-a dovedit tot procurorii DNA Suceava au spart buboiul de la Permise și Înmatriculări. I-a fost teamă prefectului de atunci să se adreseze DNA? Că o altă variantă mi-e greu să o iau în calcul, chiar dacă teorii și ipoteze mai puțin plăcute s-au vehiculat și încă se discută.