Shares

Se ia una bucată deal la ieşirea din Suceava, se împarte în suprafeţe de 3 ari şi apoi se dă liber la construcţie. Aţi ghicit ce iese? O mare harababură, oameni nemulţumiţi şi certuri interminabile.

Metoda a fost brevetată cu succes de Primăria Suceava şi se referă la Dealul Mănăstirii, locul atribuit tinerilor căsătoriţi care doreau să-şi ridice o casă. Intenţia a fost bună, dar finalitatea se anunţă un dezastru de proporţii. Cum mai scriam şi acum două săptămâni despre acest subiect, tinerii încep să albească de la multitudinea problemelor de care se lovesc zilnic, dar şi de la viteza cu care reprezentanţii Primăriei înţeleg să-şi onoreze obligaţiile stabilite prin contract.

Proiectul a fost demarat în mod heirupist, aşa cum se întâmplă tot mai des în Suceava. Culmea este că străzile din noul cartier au fost denumite deja, deşi unele nici măcar nu există. De exemplu, cineva îmi spune că locuieşte pe strada Eusebiu Camilar, „stradă” la care nu are acces după doi ani de la demararea lucrărilor de construcţie a casei.

acces blocat

De ce? Simplu, pentru că Primăria nu a catadicsit să construiască aceste drumuri, iar calea de acces folosită de locuitorii de pe Eusebiu Camilar, pe terenul unei alte persoane, le-a fost blocată de câteva zile.

Deocamdată, pe Dealul Mănăstirii din Burdujeni nu s-a mutat nimeni, dar certuri şi bătăi au şi apărut între vecini. Cea mai mare problemă este dată de terenul accidentat şi suprafaţa de doar 3 ari pe care oamenii au primit-o pentru a-şi construi casele. Unii au fost nevoiţi să consolideze terenul pentru a nu avea surpriza să-şi vadă casa plecând la vale, ceea ce le-a mai micşorat din spaţiul destinat construcţiei. Aşa s-a ajuns ca între case să fie o distanţă mai mică de jumătate de metru, iar geamurile amplasate spre vecinul vor fi întunecate permanent.

case aproape lipite

Sunt şi câteva case ridicate pe sub reţeaua de transport a energiei electrice. Nu se ştie cum au fost eliberate autorizaţiile de construcţie într-o asemenea zonă, dar cu siguranţă oamenii care vor locui acolo nu vor fi cei mai sănătoşi. Mai sunt şi acele case pentru care garajele vor deveni simple spaţii de depozitare a murăturilor, după ce diferenţa de nivel faţă de drumurile croite ulterior este mult prea mare pentru a permite accesul unui autovehicul.

Mulţi dintre cei care şi-au ridicat case pe acest deal îşi plâng în pumni, dar sunt în situaţia în care nici nu mai pot da înapoi. Sunt la mila Primăriei Suceava şi nu au de ales decât să aştepte. Cât, asta nimeni nu poate şti. Cert este că Dealul Mănăstirii a devenit un fel de turn Babel în construcţii, iar principala responsabilitate revine conducerii Primăriei Suceava.