Brigada Diverse

Despre E.ON şi ghinionul de a fi abonatul lor

Recent am scris despre E.ON şi despre cum nemţii cărora li s-a pus pe tavă o găină care face ouă de aur îşi bat joc de noi.

Unele persoane mi-au reproşat că am fost chiar prea blând şi mi-au spus că ar trebui iniţiată o dezbatere la nivel naţional vizavi de această privatizare, posibil frauduloasă, dar sigur în defavoarea sucevenilor şi a tuturor celor care sunt sub papucul E.ON.

Am să redau câteva din comentariile celor care au citit materialul şi care au avut ghinionul de a fi afectaţi de avariile de acum câteva zile.

Nu se poate discuta cu ei!!! Au niște Profesioniști de te umflă râsul!! Ieri noapte, după ce sunam a doua oară pentru a afla o estimare a timpului necesar remedierii problemei pentru zona unde locuiesc, doamna de la call center mă întreba dacă am anunțat avaria. Ar fi comic, dar din păcate e tragic. Asta în condițiile în care stăteam de la orele 17:00 aproximativ fără curent electric şi mai discutasem odată deja pe la orele 19:00!!! Şi normal că răspunsul a fost identic. Nu pot estima. Nu au informații!!! Deci ne țin şi pe noi blocați fără sa știm exact cum să procedăm!! E aberant, dar asta e realitatea!!!!”

Afară cu E-ON din ţară, hoţiiiiiiii!”

electricitate stilpi

Locuiesc în satul Lisaura şi începând de la ora 18.00 au fost 5 întreruperi de curent în interval de 40 de minute, ultima fiind definitivă. Satele Lisaura, Tişăuţi şi Ipoteşti au „murit”. Închipuiţi-vă câte cazuri de aparatură „arsă”, dar mai ales neputinţa şi bezna în care au fost lăsaţi mii de oameni, fără să ştie ce s-a întâmplat (în conditiile în care nu era viscol, furtună etc.). Personal am sunt la nr. de urgenţă E-ON în 2 rânduri: la orele 19.00, respectiv 23.00. De fiecare dată, preţ de câteva minute bune era ocupat (lucru de înţeles oarecum, dar de ce nu sunt mai multe numere de acest fel???, iar când, în sfârşit, am reuşit să intru pe fir, am fost pus în aşteptare de robot („Angajaţii noştri sunt pe moment ocupaţi…vă rugăm nu abandonaţi această convorbire..” – parcă îşi băteau joc de tine cu acest mesaj). Nu vă mint, am aşteptat 25 de minute până a preluat o operatoare (chiar, de la un timp, eram curios cât era posibil să mai dureze!). De ce nu există măcat 10 operatoare, măcar aici să dovedească operativitate cu miile de abonaţi curioşi şi proşti care n-au ce face şi dau telefoane la E-ON, aşa, din plictiseală?! Mi s-a comunicat pe un ton rece faptul că este o „disfuncţionalitate în reţea”, fără a da alte detalii, şi că în cel mai scurt timp se va remedia problema. La întrebarea mea „Cam în cât timp, estimativ?”, bomba a venit năprasnic: „Stimate abonat, oricum, dacă citiţi contractul, veţi vedea că E-ON se angajează să remedieze problemele în decurs de maxim 24 de ore”. Până la urmă, asta e, suntem noi (luaţi de) fraieri”.

Pentru orice altă sugestie, vă rog să vă exprimaţi deschis. Nu ştiu ce şanse sunt pentru a schimba atitudinea şi nesimţirea celor de la E.ON, dar noi trebuie să încercăm. 

Articole asemănătoare

Un Comentariu

  1. In perioada asta este anuntat cod de vant puternic. Oare E-on stie ? Oare E-on are pregatite din timp cele necesare (resurse umane, logistice, etc) pt a interveni din timp ?
    SAU, nu e o problema asta, caci sunt stipulate 24h, 48h, 72h. Fraierii moldoveni sa astepte, domle !

Citiți de asemenea
Close
Back to top button