Din stepa kazahă în munţii Tian Şan

Kazahstanul nu este o ţară tocmai turistică, dar măcar o dată în viaţă merită să ajungi acolo, adică undeva pe lângă China.

La Almaty (Alma Ata în rusă), fosta capitală a Kazahstanului, am ajuns în săptămâna de dinainte de Paşti. Într-un echipaj format din patru persoane, am aterizat pe aeroport pe la 5 dimineaţa şi cum nu aveam prea multe opţiuni am plecat să negociem cu unul din mulţii şoferi care-şi oferă serviciile.

Nu ştiu exact care au fost criteriile, dar până la urmă ne-am oprit asupra lui Iaşa, un individ cu apucături de turc, care negocia pentru fiecare tenge (moneda naţională din Kazahstan).

Avea un Mercedes vechi de vreo 25 de ani de care era tare mândru şi pe care ni l-a prezent drept „germanski tanc”, iar expresia a fost una care ne-a amuzat pe tot parcursul şederii în această ţară.

Primul obiectiv a fost petroglifele de la Tanbaly, un loc undeva prin stepa kazahă de care şoferul nostru nu auzise, bineînţeles, absolut nimic. După ce a oprit la o benzinărie pentru a alimenta cu avansul pe care i l-am dat (apropo, un litru de motorină în Kazahstan costă cam 1,3 lei), a completat şi uleiul la motor, iar apoi a plecat spre obiectivul indicat de noi, deşi îi era neclar unde merge.

Cum era normal, a oprit de vreo două ori şi a întrebat unde se află Tanbaly, cu toate că noi i-am arătat o hartă. În fine, ne-am îndreptat spre zonă, iar după ce am părăsit drumul principal am trecut de un sătuc iar înainte nu am mai văzut decât câmpie, care era verde în această perioadă a anului.

La un moment dat, am dat peste un câmp de maci superb, unde ne-am oprit pentru a surprinde o imagine rară. Am continuat traseul până într-un loc unde şoseaua spartă şi jalnică s-a terminat, iar reacţia lui Iaşa a fost expresivă: „Gde Tanbaly? (Unde-i Tanbaly)”.

La câteva sute de metri se vedea o construcţie dărăpănată care semăna cu o stână, la care am ajuns parcurgând un drum de nisip. Acolo, Iaşa al nostru a aflat că Tanbaly este la vreo 20 de km înapoi, iar el nu văzuse indicatorul, indicator care fie vorba între noi nu indica acest loc ci altceva.

În fine, ne-am întors şi la indicatorul respectiv am virat pe un drum denivelat care ducea spre valea unui curs de apă. Deşi se află în patrimoniul UNESCO, petroglifele de la Tanbaly nu era semnalizate în nici un fel, aşa că am bântuit vreun ceas pe acolo fără să dăm de urma lor.

Între timp, „germanski tanc” gâfâia din toate încheieturile, iar Iaşa mai-mai că nu făcea spume la gură. Dacă ar fi ştiut ce căutam noi, probabil că era în stare să ne dea cu pietrele în cap. Înfrânţi, dar cu imagini de vis, am plecat din zonă, iar petroglifele aveam să le vedem ulterior la Muzeul Naţional al Kazahstanului.

După ce ne-am lăsat bagajele şi ne-am răcorit la duş, am ieşit prin Almaty, o localitate cu o populaţie diversă aflată într-o zonă extraordinară. Munţii Tian Şan se puteau vedea în toată splendoarea lor din aproape orice zonă a oraşului.

Şi cum foarte multe opţiuni nu erau în zonă, ne-am propus să mergem la Medeo, o zonă de unde se putea urca la altitudine cu telefericul. Numai că, aici am avut o mică surpriză. Pe o hârtie scria mare „Ne rabota (Nu funcţionează)”, iar unul dintre oamenii din zonă ne-a explicat că se deschide abia de la 1 iunie.

Am schimbat planul din mers, iar un şofer pe care l-am găsit acolo şi cu care am negociat preţul ne-a dus spre Big Almaty Lake. Drumul şerpuit prin munţi ne-a dus într-un loc unde am avut parte de o altă imagine spectaculoasă.

Un lac turcoaz în care se mai regăseau pete de gheaţă în locurile unde munţii ţineau umbră îţi crea sentimentul că ceva mai frumos nu poate exista pe lume.

A fost o experienţă poate unică, care cu greu poate fi descrisă, dar a meritat fiecare minut. Încărcaţi cu acest peisaj de vis am plecat spre Almaty, de unde a doua zi urma să plecăm spre o altă destinaţie, Kârgâstan. Dar despre ceea ce a fost în această ţară, într-un alt episod.