Din Suceava la Sulina

Sulina nu este chiar la o aruncătură de băț față de Suceava, dar chiar dacă îți trebuie două mijloace de transport (fără a pune la calcul și bacul de la Brăila) pentru a ajunge destinație, o vizită în Delta Dunării nu poate decât să te încarce cu energie. Iar la ceas de octombrie, Dunărea și Marea Neagră au fost darnice în a oferi ce au mai frumos la ora asta, inclusiv temperatura potrivită a apei pentru baia de rigoare. Pentru că este cel mai estic punct al României, soarele se ițește din marea cea mare mai repede cu vreo 15 minute față de Suceava. E drept, și noaptea vine mai repede la Sulina, dar astea sunt doar amănunte pentru statisticieni. Și pentru că tot am amintit de răsărit și apus, pe care o să le și vedeți în fotografii, am beneficiat de vreme și de vremurile încă fără restricții pentru a hălădui printr-o zonă ca un paradis. Plaja aproape pustie era animată mereu de pescăruși și alte păsări în căutare de hrană, iar ici și colo mai apărea câte un câine care dădea vesel din coadă, semn că era învățat cu oamenii. Prin smârcurile din apropierea plajei se vedeau exemplare frumoase de cai sălbatici, iar după apus urletele șacalilor se auzeau înspăimântătoare. O barcă abandonată în apropierea zonei interzisă, acolo unde se află o unitate radar, ducea cu gândul la serialul copilăriei ”Toate pânzele sus!”. Iar la Sulina pământul câștigă teren în fața mării. Aluviunile aduse de Dunăre se depun constant, astfel încât plaja crește de la o zi la alta. Așa se explică și pontoanele inutile care sunt parțial acoperite cu nisipul ”scuipat” de vânt, pontoane care acum câțiva ani se aflau peste apa Mării Negre. Mă opresc momentan, dar promit să revin cu date și poze despre Sulina. Următoarea oprire va fi la cimitir, unul din care afli practic istoria acestui mic orășel. Pe curând.