Shares

Răcirea vremii i-a pus în alertă pe mai marii judeţului. Sau cel puţin aşa vor să ne lase se înţelegem după ce dimineaţă a fost convocat Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Suceava.

S-au făcut raportări, toată lumea a anunţat că este pregătită pentru a interveni în caz de nevoie. Sunt convins că nu se va întâmpla deloc aşa, iar situaţia nu va fi deloc diferită faţă de anii trecuţi.

Şoferii vor rămâne blocaţi în trafic cu orele şi vor face crize de nervi. Cei mai puţin atenţi şi norocoşi vor face şi ceva salturi prin şanţuri, iar tamponările vor aduna zeci de oameni pe la sediile firmelor de asigurări.

Ca întotdeauna, între reprezentanţii instituţiilor statului va exista o lipsă crasă de comunicare. Dacă acest Comandament (foto) care s-a întrunit acum câteva ore, în zilele cu probleme ar trebui să existe filtre de poliţie la ieşirile din oraşe pentru a verifica starea anvelopelor, în special pentru maşinile de tonaj mare, şi dacă şoferii sunt dotaţi cu lanţuri antiderapante.

sedinta comandament prefectura

Ar mai trebui ca drumarii să ţină permanent legătura cu poliţiştii, care, la rândul lor, să oprească maşinile pentru a împiedica apariţia blocajelor rutiere. E obligatoriu să vedem maşini de deszăpezire pe drumuri pentru a împrăştia material antiderapant.

Şi nu după ce maşinile se vor aşeza de-a latul drumului, ci înainte ca nebunia şi haosul să pună stăpânire pe şosele.

Sunt sceptic că nu vor exista probleme, şi nu mă refer aici la lucruri mărunte, ci la situaţii care sfidează orice regulă de bun simţ. Dacă mai ţineţi minte, anul trecut nu am avut parte de o iarnă prea grea. Şef la Drumuri Naţionale, Secţia Suceava, era aceeaşi persoană ca şi acum, Andrei Huţanu. Omul ne spunea că pe drumurile pe care le administrează societatea pe care încă o conduce se circulă în condiţii de iarnă, dar se circulă. Habar nu avea că în mai multe zone, angajaţii săi scăpaseră hăţurile şi circulaţia rutieră era blocată. A fost ameninţat cu demiterea pentru haosul care a persistat o după-amiază şi o noapte întreagă. Prin nu ştiu ce minune a fost păstrat în funcţie. Cu oameni ca Huţanu, prefectul Sorin Popescu ne promite că nu vor fi probleme. Doar printr-un noroc chior o să trecem cu bine peste primul val al acestei ierni timpurii.