Eşecul parţial al democraţiei

Ani întregi s-a tot vorbit în Suceava şi în România despre tranziţia la democraţie şi despre anumite valori pe care ne era greu să ni le însuşim ca urmare a „grelei moşteniri” din perioada comunistă.

Ei bine, de la momentul decembrie 1989 se împlinesc în curând aproape 30 de ani, perioadă pe care am parcurs-o cu tot ceea ce a însemnat ea.

Pot să afirm că asistăm la un eşec parţial al democraţiei, şi unul destul de însemnat, iar întoarcerea la un sistem, iar totalitar e mult spus în momentul de faţă, care să restrângă anumite drepturi şi libertăţi nu pare doar o himeră.

În primul rând, din punctul meu de vedere, eşecul democraţiei se traduce prin lipsa unor instituţii viabile, capabile să ia măsuri serioase, dar şi a unei societăţi civile care să reacţioneze articulat şi ori de câte ori este cazul.

Veţi spune că mă înşel, iar ceea ce se întâmplă acum, cu oameni ieşiţi în stradă pentru a contesta legea amnistiei şi graţierii, este tocmai contrariul a ceea ce am afirmat un pic mai sus. Da, nu contest, manifestaţiile de stradă sunt apanajul democraţiei, numai că democraţia nu se rezumă doar la acest tip de acţiune.

După cum spuneam, în România lipsesc instituţiile care trebuie să se implice pentru a stopa abuzuri sau pentru a pune anumite lucruri într-o ordine firească. De fapt, instituţii există, numai că nu au şi oamenii care să-şi facă treaba corespunzător, başca se lucrează cu o legislaţie care mai mult încurcă decât ajută.

Strada nu poate rezolva mereu derapajele celor care ajung la putere, şi doar o mică parte dintre problemele reale ajung să fie cunoscute pertinent, iar şi o mai mică parte ajung să genereze valuri de nemulţumire populară.

Fără instituţii care să acţioneze eficient nu vom avea niciodată o democraţie adevărată. Şi da, presa are şi ea rolul ei. Nu pot fi de acord cu manipulări ordinare ale unor ziare şi televiziuni, dar şi aceste aspecte trebuie luate ca o componentă a democraţiei. Cu menţiunea că derapajele de aici ar trebui aspru pedepsite, inclusiv cu închiderea celor care calcă pe cadavre pentru a sluji anumite interes. Din păcate, nici presa nu are instituţii de control serioase, o meteahnă generalizată pentru toate domeniile de activitate din ţară.

Şi când am vorbit despre presă, am atins un alt punct al democraţiei, libertatea de exprimare. E adevărat, fără aşa ceva nu se poate vorbi de un stat democratic, dar la noi libertatea de exprimare este vag definită şi şi mai prost înţeleasă.

Una peste alta, cred că este nevoie de un punct de cotitură, unul în care instituţiile să-şi recapete credibilitatea, pentru că doar astfel putem construi ceva durabil. Acum, justiţia este terfelită, anchetele DNA puse la colţ, intenţiile parlamentarilor şi ale Guvernului nici nu mai pot fi scoase pe tapet, educaţia este într-o permanentă schimbare, iar sănătatea este la pământ.