Bârfe

Fabrică de ulei pe terenurile de la Termica

Termica Suceava, mai bine spus terenurile de aici, au devenit o miză importantă pentru cei care le administrează. Chiar dacă mai marii Primăriei Suceava neagă vânzarea acestei societăţi la bucată, viitorul nu sună prea bine nici pentru angajaţii de la Termica şi nici pentru locuitorii oraşului, care vor întâmpina mari probleme în lunile de iarnă.

În lipsa unui sistem alternativ care să asigure încălzirea centralizată a oraşului, Termica este singura soluţie viabilă. Cele peste 150 de hectare de teren pe care Primăria Suceava tocmai s-a intabulat reprezintă o adevărată mină de aur. Ultimele informaţii arată că se poartă negocieri intense pentru ca în zonă să fie adus un mare producător de ulei. Rămâne de văzut cum se va finaliza totul, deşi la prima vedere pare o afacere bună, care ar urma să mai dea de muncă unor oameni. Oricum, este o contradicţie între ceea ce spun şefii Primăriei şi ce ar urma să se întâmple, iar dacă din Termica va fi ruptă o bucăţică nu face decât să confirme temerile că societatea va fi vândută pe felii.

termica

Nici ideea unui parc industrial în zona Termica nu este de neglijat, şi a fost tot mai vehiculată în ultima perioadă, iar ridicarea unei fabrici de ulei ar putea însemna un prim pas în această direcţie.

O altă variantă vânturată este aceea că pe terenurile de la Termica se vor construi cartiere rezidenţiale.

Nu se ştie dacă vreuna dintre aceste idei va prinde contur, dar cert este un singur lucru, şi anume că zilele societăţii Termica sunt numărate. Mult discutata venire a unui investitor care să cumpere Termica pare, cel puţin în momentul de faţă, o utopie.

Articole asemănătoare

Un Comentariu

Citiți de asemenea
Close
Back to top button