Shares

Noul premier desemnat al României este Mihai Răzvan Ungureanu. Pentru neavizaţi, omul pe care Traian Băsescu l-a desemnat să formeze viitorul Guvern este doar şeful Serviciului de Informaţii Externe.

Ce trebuie să mai ştie oamenii este că Mihai Răzvan Ungureanu este şi finul deputatului Dumitru Pardău. De altfel, la nunta de anul trecut a copilului lui Pardău a fost prezent şi viitorul prim-ministru.

Cu alte cuvinte, parlamentarul dornean este pe cai mari şi nu ar mira pe nimeni ca din viitorul Executiv să facă parte vreun apropiat al lui Dumitru Pardău, dacă nu chiar el în persoană.

Relaţiile dintre Pardău şi Ungureanu nu au rămas doar la stadiul de naş şi fin, ci au evoluat în ultima perioadă şi pe alte paliere.

De notorietate este fabrica de ape minerale de la Panaci, Aqua Carpatica, despre care se spune că este de fapt o sursă de bani pentru SIE, instituţie pe care Mihai Răzvan Ungureanu a condus-o în ultimii trei ani, şi la care Dumitru Pardău este implicat în diferite modalităţi.

De această numire a lui Ungureanu va profita şi Gheorghe Flutur, cunoscută fiind relaţia de prietenie existentă între actualul şef al Consiliului Judeţean Suceava şi deputatul Dumitru Pardău.

Până la urmă, după cum spune o vorbă din popor, o mână spală pe alta şi amândouă spală obrazul. Sau pleacă ai noştri, vin ai noştri. Şi o altă întrebare la care nu am răspuns este unde s-or fi cunoscut Mihai Răzvan Ungureanu şi Dumitru Pardău? Poate la băile de nămol.