Shares

Pro România Suceava a primit o pleașcă rar întâlnită. Și asta a venit tocmai de la fratele mai mare, organizația județeană a PSD. Apariția pe listele de candidați, pe un loc eligibil, mai exact 3 la Camera Deputaților, a lui Vlad Popescu, adică fiul lui Piedone, primarul Sectorului 5 din București, a stârnit un adevărat tzunami. Primarii PSD din județ s-au revoltat aproape in corpore și au anunțat că nu vor face campanie electorală pentru propriul partid pentru alegerile din 6 decembrie. Nemulțumirea a plecat de la faptul că nu au fost consultați la întocmirea listelor și că au fost puși să voteze ”ca oile” o înșiruire de nume în ordine alfabetică. Pe grupul intern de whatsapp s-a lăsat cu cuvinte grele, iar singurul care a scăpat de critici a fost Eugen Bejinariu, care va ocupa locul 1 la Camera Deputaților. Acesta a și fost extrem de diplomat și a încercat, fără prea mult succes, să calmeze spiritele și să le spună primarilor că prin dezbinare partidul nu va avea decât de pierdut. Pronosticul primarilor PSD este un scor de 2 la 1, adică doi deputați și un senator, deși tot ei spun că rezultatul putea fi 4 la 2. Iar dacă PSD se păcălește  Lipsa de implicare a primarilor PSD pentru susținerea candidaților proprii duce, în mod logic, la creșterea șanselor pentru Pro România. Pentru a ține voturile în zona de stânga, cel mai probabil mulți dintre primari vor înclina spre partidul condus de Cătălin Nechifor, fostul lor coleg și șef de partid. Așa sună logica mea, dar ce va fi în teren vom afla peste o lună și jumătate. Oricum, pentru Pro România sunt puncte câștigate fără să facă nimic. Dar, în viață trebuie să ai și noroc. Dacă nu au izbutit să facă scor pentru a intra în Consiliul Județean au acum toate șansele pentru a intra în Parlament. Ce ți-e și cu destinul ăsta!

 

Foto: libertatea.ro