Shares

Pentru că mi se acrise de politicienii lui Ion Iliescu, toţi proveniţi din activismul bolşevic, dar „lacomi de democraţie” şi la vârsta senectuţii, începusem să militez neplătit, încă de prin 1990, pentru înnoirea clasei politice (fraier mai eram, dacă nu pricepeam că cimpanzeii politici, indiferent de vârstă, tot cimpanzei rămân).

Nici prin gând nu-mi trecea, pe atunci, că din militantism se pot scoate bani frumoşi, deşi observasem că, odată ajuns la putere, politicianul pe care l-ai sprijinit din convingere, îţi întoarce spatele, de parcă i-ai fi dator să-l susţii necondiţionat. Izbuteam să scot, destul de des, câte o publicaţie nouă şi deranjam atât de tare amocurile cimpanzeilor, încât deseori eram chemat în faţa instanţelor de judecată, ca să demonstrez că nu am calomniat sau insultat, atunci când susţinusem, în dauna unuia sau altuia dintre cimpanzei, că e prost şi hoţ. Nu era greu de demonstrat, chiar dacă mă confruntam, de fiecare dată, cu cabinete de avocatură, pentru că prostia mereu e limpede, în ciuda tulburelii sale, iar hoţia sare în ochi, din ce în ce cu mai multă agresivitate.

Gheorghe Flutur, pe care şi Romulus Nicolae îl intuise drept politician de viitor (şi să vedeţi reclame silvice în publicaţia lui!), încă sta deoparte, pentru că partidele cu susţinători mulţi îl ignorau, iar cele mici încă nu-l descoperiseră. Am încercat să-l aduc în PUR (singurul partid din viaţa mea), Dănuţ Burgheaua propunându-i chiar candidatura la funcţia de primar al Sucevei, dar Flutur a refuzat. Intuisem, atunci, că se află în negocieri pentru o ofertă mai avantajoasă, probabil dinspre PNL, Florin Boeru intuind şi el în Gheorghe Flutur un politician aproape format (cu toate defectele necesare unui politician şi fără marile calităţi populare, care sunt vicii în politică). PD nu intra în discuţie, pentru că, deşi precoce, Flutur încă nu se putea compara cu „greii” de atunci din PD.

Nu multă vreme după aceea, regretaţii Constantin Sofroni şi poetul Simon-Petru Oprea, care subscriseseră la Iniţiativa Liberală a lui Teodor Stolojan, drept un ApR de altă înfăţişare, dar de acelaşi tip, m-au întrebat dacă nu ştiu un ins potrivit pentru a deveni vârful acestei mişcări politice în judeţul nostru, iar eu, care credeam în Flutur, pe atunci, l-am recomandat fără nici o ezitare şi, cum relaţiile între Sofroni şi Flutur erau ca şi inexistente, am acceptat rugămintea de „a deschide uşa”. N-am participat la negociere, nu m-a interesat, dar am băgat de seamă că-i stecleau ochii lui Flutur, atunci când i-am explicat despre ce e vorba.

I-am fost multă vreme prieten lui Gheorghe Flutur, fără să pricep că el mă ia de fraier, prima asprire a relaţiilor dintre noi fiind cauzată de problema averilor mănăstireşti, pe care Flutur dorea să le retrocedeze unei fundaţii, formată din indivizi, din care şi el făcea parte. Mă înfuriase demagogia sintetizată în expresia „trebuie să ne cunoaştem adevărata istorie”, cu care Flutur încerca să aburească acel incredibil jaf al pădurii româneşti. Nu ştiu dacă intenţiona să tragă spuza pe turta lui sau dacă fusese manevrat, chestie posibilă, pentru că, prin anul 2000, Gheorghe Flutur era şi entuziast, şi naiv, uşor de dus cu zăhărelul de nişte indivizi bisericeşti, în condiţiile în care Flutur era credincios până la bigotism, spre deosebire de astăzi, când seamănă cu ierarhii locului ca două picături de apă.

Curând după aceea, aveam să aflu că Gheorghe Flutur se străduia să mă scoată din nişte redacţii cu care colaboram, iar când astfel de veşti veneau inclusiv de la Sorin Avram, iute la mânie cum sunt, rapid mi-a sărit ţandăra. Avea Flutur, pe atunci, un amărăştean, Daniel Drăgoi, pe care îl pusese pe urmele mele (astăzi, Drăgoi e mare ştab şi domn director la ape), care amărăştean pricepea de-a-ndroanga, dar mă turna curmeziş, aşa că s-a tot acutizat conflictul dintre noi, până am ajuns să-l desconsider pe Flutur diametral cât îl preţuisem odată (diametral, nu diametral opus, pentru că diametralul nu-i decât opus).

Acest Daniel Drăgoi este tipologic pentru „echipele” lui Flutur, insul, legendat drept aducător de voturi din rândurile credincioşilor bisericilor creştine protestante, fiind liberal, sub Constantin Sofroni, apoi consilier judeţean PDSR, iar mai nou, revoluţionar PD-L, cu funcţie mare. Cândva, purta trena lui Severin Tcaciuc, conducând un microbuz hârbuit, dar, spre deosebire de Severin Tcaciuc, om mândru, iscusit şi vertical, Daniel Drăgoi doar „gestionează” aparenţele, fiind tot atât de priceput în gestionarea apelor precum un alt şofer de geniu din echipa lui Flutur, pus să gestioneze mesianic cultura, Călin Brăteanu.

Şi PNL, şi PD, au avut, cândva, compoziţii remarcabile, oameni pricepuţi şi cu nume bun, dar toţi au fost zvârliţi cât-acolo de cimpanzeii lui Flutur, unul mai minte de manivelă decât celălalt. Vechii liberali, inclusiv Florin Boeru, şi vechii democraţi, inclusiv Vasile Ilie, au fost zdrobiţi de umbra lui Flutur şi de cimpanzeii furişaţi sub această negură. Nu acuz, doar mă arăt surprins. În fond, Flutur a fost, întotdeauna, un băiat deştept şi plin de iniţiativă, deci s-ar fi putut impune şi în faţa unor excelenţi profesionişti din diverse domenii. De ce a preferat să defileze precum vodă prin lobodă doar în fruntea cohortelor de proşti nu pot pricepe, dar nici nu mă străduiesc să pricep. În fond, fiecare om doarme după cum îşi aşterne.