Gaşca lui Mîrza, învinsă
Social-democraţii suceveni şi-au învins teama de Gavril Mîrza şi l-au trimis în istorie. În ciuda susţinerii făţişe şi a campaniei deşănţate pe care Gavril Mîrza i-a făcut-o favoritului său, deputatul Eugen Bejinariu, membrii PSD l-au preferat pe Cătălin Nechifor în fruntea organizaţiei judeţene.
E un prim pas pe care acest partid l-a făcut pentru a lupta împotriva celor de la PD-L. Nu e suficient, ci trebuie suplimentat cu acţiuni concrete pentru ca PSD să poată să-l învingă pe Gheorghe Flutur după trei ani de eşecuri succesive.
Conferinţa Judeţeană de astăzi nu a adus nimic nou în discursul oamenilor importanţi. Mîrza a vorbit despre câte în lună şi în stele, mai puţin despre duşmanul numărul 1 al PSD în Suceava, Gheorghe Flutur. Şi-a plâns de milă că a fost chemat la DNA, atât el cât şi alţi oameni din partid, mai toţi din vechea gardă. S-a plâns că a fost terfelit la emisiuni televizate, iar colegii săi, de faţă în acele studiouri, au tăcut mâlc. A spus că-şi asumă greşelile şi neîmplinirile, dar a ţinut să sublinieze că nu a fost singur, şi ca urmare aceste eşecuri ar trebui cumva împărţite. Drept scuză pentru că PSD Suceava s-a înscris în rândul celor 20 de organizaţii din ţară cu rezultate sub media pe ţară au fost găsite „fraudele PD-L”. La finalul discursului a dat cu bâta în baltă şi a anunţat că are un singur vot pe care îl oferă lui Eugen Bejinariu. A fost momentul în care din sală s-au auzit şi proteste, iar câţiva pesedişti au strigat „Urât, urât, domnule Mîrza” faţă de încercarea grosolană de manipulare a nehotărâţilor.
A venit la microfon Ovidiu Donţu, care l-a atacat furibund pe Gheorghe Flutur înainte de a anunţa că-şi retrage candidatura pentru ca oamenii din sală să nu piardă timpul la un al doilea tur de scrutin. „Unde este şobolanul de Gheorghe Flutur?”, s-a întrebat Donţu, făcând aluzie la faptul că în aceste momente de criză preşedintele Consiliului Judeţean Suceava preferă să-i evite pe oamenii nemulţumiţi. Valul de simpatie pentru Donţu a fost şi mai mare după ce a anunţat că nu va spune celor care îl susţin cu cine să voteze, aluzie la îndemnul lui Mîrza.
Nechifor a vorbit aproape liber, privind pe foile pregătite dinainte doar sporadic, şi îndemnul său de a ieşi la luptă pentru a învinge „hidra PD-L” a fost primit favorabil de sală. „Nu sunt trădădor. Sunt membru PSD şi aici voi rămâne. Nu mi-e frică de Gheorghe Lăcustă (numele cu care l-au botezat mai nou social-democraţii pe Gheorghe Flutur). Să ieşim la bătaie, pe stradă, fără frică şi fără ură”, a fost mesajul lui Cătălin Nechifor.
Venit cu o echipă de aplaudaci care a ridicat fondul sonor din Casa de Cultură, Eugen Bejinariu a mizat până la capăt pe ajutorul lui Gavril Mîrza. I-a adus calde mulţumiri celui care a condus PSD Suceava în ultimii ani, iar pentru ca similitudinile să fie până la capăt cu Gavril Mîrza a amintit doar vag despre bătălia care trebuie dusă împotriva lui Gheorghe Flutur.
Discursurile celor veniţi de la centru, Victor Ponta şi Liviu Dragnea au fost relativ neutre, în timp ce Adrian Năstase a încercat să încline puţin balanţa spre Eugen Bejinariu. Fără succes, delegaţii social-democraţi au hotărât cu 301 voturi la 273 de voturi ca noul lider să fie Cătălin Nechifor în detrimentul lui Eugen Bejinariu.
Pentru Anton Pann, nu tot ceea ce scrie fiecare pe internet e litera de lege. Nu vreau sa intru in polemici cu cineva care stie doar sa injure, dar decizia de a ma citi sau nu iti apartine in totalitate. Ti-am raspuns pentru ca ai vorbit civilizat, dar comentariul il sterg pentru ca nu vreau sa fac publicitate cui nu trebuie. Multumesc de intelegere.