Brigada Diverse

Huţanu, blat cu Moraru pentru Primărie?

O idee tot mai vehiculată în Vatra Dornei este aceea privind posibila candidatură a lui Constantin Huţanu, fost primar al urbei şi fost subprefect de Suceava, la alegerile din 10 iunie.

Huţanu ar urma să candideze din partea unui partid oarecare, dar nu cu scopul de a şi câştiga, ci pentru a-l ajuta pe actualul edil, liberalul Ioan Moraru.

Mai exact, calculele sunt făcute pentru a rupe voturile pe care contracandidaţii lui Moraru le vor primi din partea alegătorilor. Ceva pe principiul cu cât mai mulţi candidaţi, cu atât va fi mai mic procentul cu care se va deveni primar.

Iar după ultimele sondaje, cele reale, nu cele care i-au fost transmise lui Gheorghe Flutur, actualul primar este creditat cu 27-28% din opţiunile de vot, Cezar Ioja se bucură de popularitatea a 22-23% dintre votanţi, în timp ce candidatul PD-L, Ilie Boncheş, are doar 12% din opţiunile electoratului. Mai jos se situează Constantin Huţanu, cu 9%, şi Petrea Dulgheru, cu 6%, restul candidaţilor fiind cotaţi cu procente nesemnificative.

Ideea de a-l împinge pe Constantin Huţanu în această luptă electorală, pe ultima sută de metri şi fără prea mare tam-tam, nu este nerealistă, mai ales că fostul primar din Vatra Dornei este de ceva vreme mâna dreaptă a lui Ioan Moraru. Actualul edil a înfiinţat special pentru Huţanu postul de director general în Primăria Vatra Dornei, iar acum ar fi momentul ca acest serviciu să fie plătit.

Cât despre Ilie Boncheş şi afacerile acestuia cu Primăria Vatra Dornei, am să revin cu un alt material.

Articole asemănătoare

Back to top button