Brigada Diverse

Ilie Niţă, candidatul USL pentru Primăria Suceava

Comedia numită Uniunea Social Liberală Suceava şi-a consumat un nou episod.

Candidatul pe care PNL Suceava vrea să-l impună pentru Primăria Suceava se numeşte Ilie Niţă .

Nu este 100% că Niţă va fi aruncat în lupta electorală din acest an, dar informaţia a avut darul de a-i băga în şedinţă pe social-democraţii suceveni.

Aceştia sunt total nemulţumiţi de persoana pe care liberalii au înţeles s-o aşeze în tandem cu Cătălin Nechifor pentru a se lupta cu echipa PD-L, formată din Ion Lungu şi Gheorghe Flutur.

În primul rând, Ilie Niţă are mari probleme de exprimare, iar în al doilea rând pe numele său există mai multe dosare penale, iar la poarta sa au venit inclusiv executorii judecătoreşti pentru a-l executa silit.

Credibilitatea lui Niţă este destul de mică în rândul electoratului, iar de poveste a rămas episodul din 2004, când trebuia să candideze din partea PD-ului pentru Primăria Suceava, dar pe ultima sută de metri a modificat lista de consilieri locali şi ca răsplată a primit un şpiţ în partea dorsală.

Decizia finală în privinţa candidaturii lui Ilie Niţă sau a altui personaj se va lua duminică. Oricum, ceea ce se întâmplă în sânul PNL, şi implicit în cadrul USL Suceava, nu este decât o comedie de prost gust, de care profită din plin adversarii politici.

Articole asemănătoare

2 Comentarii

Back to top button