Brigada Diverse

Inexistentul Iordache de la anemicul PSD

Opoziţia din Suceava există, dar numai pe hârtie. În realitate, cei mai mulţi dintre cei care se dau victime politice tac ca porcul în lanul cu popuşoi.

Să luăm bunăoară exemplul celor de la PSD, teoretic cel mai puternic partid care i s-ar putea opune lui Gheorghe Flutur şi PD-L-ului. Dacă organizaţia judeţeană a mai venit cu câteva atacuri la adresa actualei puteri, timide şi fără substanţă, în schimb organizaţia municipală a PSD Suceava este sublimă dar lipseşte cu desăvârşire.

Port-stindardul păcii este chiar preşedintele organizaţiei, Virginel Iordache. Nu îmi aduc aminte prea bine când a ieşit Iordache în prim plan cu vreo dezvăluire de senzaţie. Şi nu pentru că ocolesc conferinţele de presă sau şedinţele de Consiliu Local, ci pentru că aceste acţiuni nu au existat.

Nu ştiu ce urmăreşte Virginel Iordache, dar până acum a ieşit câştigat din „lupta” grea cu cei de la PD-L. A ajuns director la Colegiul de Informatică. Aş fi gata să cred că politicul nu are nici o legătură cu această manevră. Nu pot să nu observ că de la începutul lunii septembrie, de când a fost ales democratic în funcţia de director, Virginel Iordache a luat poziţia mutului pe plan politic. Să fie oare o simplă coincidenţă?

Modul în care se comportă nu doar Virginel Iordache, dar şi ceilalţi membrii cu funcţii de conducere din organizaţia municipală a PSD Suceava este deplorabil. Politica promovată de ei se vede doar în baia proprie. Şi doar de fiecare în parte. Cu o asemenea opoziţie, Ion Lungu va fi primar în Suceava încă 20 de ani, timp în care o să tot auzim bocetele unor pseudo – politicieni că au fost furate alegerile şi că nu-i bagă nimeni în seamă în Consiliul Local. Dar merită?

Articole asemănătoare

6 Comentarii

  1. cu oameni ca virginel iordachel nu se va intampla nimic niciodata! El tot ce a realiziat a realizat pe spatele partidelor, pupand in fund… si nimic de unul singur. Acum sta ca mutul si nu stie pe langa ce partid sa se dea

  2. virginel iordache este om…..sta ca mutul sa nu se ia lumea de el.Domnule Sandrinio intrebati conducerea ISJ cat plateste virginel iordache pentru camera de camin in care locuieste la Colegiul National Spiru Haret.

  3. sa ii plangem de mila?? saracutul de el dar ce conduce domnul Iordache??? un A 6 ???

  4. nu ii plingeti lui iordache de mila,e pe miini bune,daniela raileanu,are grija de el .

  5. daniela raileanu a mai ingrijit niste inspectori de la ISJ , care au renuntat pe rind la serviciile ei,asa va pati si ghetul IORDACHE.

Back to top button