La o bere cu Bin Laden
Între două beri, la litru, Sergiu Rusu şi-a mai notat câte ceva din ce a văzut pe la Oktoberfest. Nu bag mâna în foc că era treaz când a scris textul ăsta, iar concluziile vă aparţin.
Renumitul festival al berii de la Munchen n-a dus lipsă de vizitatori nici în acest an, deşi teroriştii lui Bin Laden au anunţat, prin mai multe înregistrări video postate pe internet, că vor să le strice petrecerea nemţilor, de supărare că Angela Merkel&compania nu vor să-şi retragă cei 45.200 de soldaţi dislocaţi în Afganistan.
Cele 31 de hectare din locul numit Theresienwiese, locul de desfăşurare al Oktoberfestului, ajuns anul acesta la cea de a 176-a ediţie, sunt înconjurate de filtre ale poliţiei, străzile din zona festivalului fiind închise circulaţiei.
Nici autobuzele sau taxiurile nu mai sunt lăsate să ajungă până la Oktoberfest, măsurile de siguranţă luate de autorităţi fiind fără precedent în istoria celui mai mare festival al berii din lume.
La intrările în incinta Oktoberfestului, cei aproximastiv 750 de poliţişti detaşaţi în zonă controlează tot, de la rucsacuri, până la poşetele doamnelor, maşini, persoane suspecte.
Autorităţile germane au închis până şi traficul aerian în perimetrul în care se desfăşoară Oktoberfestul, nici un avion neavând voie să survoleze zona.
Ziarele germane vorbesc pe larg despre teroarea instalată în urma ameninţărilor teroriste făcute în urmă cu aproximativ o săptămână şi jumătate.
Sute de apeluri se primesc zilnic la poliţie –am citit într-un ziar, zilele trecute – iar oamenii întreabă dacă mai sunt în siguranţă.
Şi totuşi, în interiorul “fortăreţei” de la Munchen, petrecerea e in toi.
Colegul Sandrinio m-a rugat să-i scriu câteva rânduri despre Oktoberfest. Stau în faţa laptopului şi numai nu găsesc cu se să încep.
Vreţi informaţii despre festival? Daţi căutare pe google!
Nu o să vă spun istoria festivalului, nu e ceva spectaculos –cel puţin nu pentru mine- şi o găsiţi cu un simplu click pe internet.
Eu o să vă povestesc despre cât de frumos mi se pare acest oraş, Munchen, cu zecile de mii de oameni pe care-i văd peste tot, pe durata Oktoberfestului, în tramvaie, autobuze, trenuri, magazine, restaurante etc. îmbrăcaţi în costumele lor tradiţionale bavareze.
De la copii până la vârstnici, foarte mulţi aleg să se îmbrace în această perioadă cu renumiţii lederhosen (pantaloni de piele) ori dirndl (rochie bavareză).
O să vă povestesc despre faptul că, atunci când intri în interiorul Oktoberfestului, eşti parcă într-o altă lume.
O explozie de lumini, o mare de oameni şi un imens parc de distracţii.
Mirosul irezistibil al alunelor prăjite (gebrannte mandeln) îţi scoate primii bani din buzunar. În jur de 3 euro pentru 100 de grame.
Că tot veni vorba de bani, nu prea gasiţi pe net această informaţie, trebuie să aveţi ceva parale la voi dacă vă încumetaţi totuşi, în ciuda ameninţărilor teroriste, să veniţi la Oktoberfest. Nu de alta, dar aici totul costă. Iar multe chestii au preţuri exagerate. Dar, mă rog…. n-am timp şi nici chef să discutăm despre asta acum.
Oktoberfestul, aşa cum spuneam şi mai sus, e un parc imens de distracţii, cu carusele, tiribombe, tobogane, trenuleţe, montagne russe, trambuline, corzi elastice, roller coaster, maşinuţe electrice, castele cu fantome, vampiri, tunele ale groazei, spectacole de magie, scene western, fel de fel de jocuri şi drăcii pentru toate vârstele, pentru toate gusturile.
Intrarea variază de la 3 la 10 euro, cu reduceri, bineînţeles, pentru cei mici.
Printre cele mai înfricoşătoare, Power Tower, un turn de vreo 70 de metri înălţime. Te aşezi frumos pe scăunelul tău, te urcă până sus-sus-sus şi de acolo –cădere liberă. Te tot duci în gol 66 de metri, cu vreo 70 de kilometri pe oră. Şi –ca şi când nu ar fi de ajuns-pe la jumătatea cursei nebune spre sol, îţi mai bagă şi nişte fum, vezi Doamne s-a stricat jucăria….
Recunosc, n-am avut curaj să mă dau în aşa ceva.
Mi-ar fi plăcut să fac o tură în Alpina Bahn, un trenuleţ care urcă 30 de metri şi te coboară foarte repede, cu nişte mişcări bruşte, cât să-ţi aducă aminte că poţi muri de inimă într-o fracţiune de secundă, însă nu-mi mai venea să plec de la masa pe care cu greu am găsit-o liberă pe terasa de la Löwenbräu. Aşa că… a rămas pe data viitoare.
Halbele alea imense de bere, de un litru, se numesc massuri, şi costă între 8,30 -8,60 euro bucata. Depinde de la care firma bei.
Cum tradiţia cere să laşi şi bacşiş, cel puţin diferenţa până la 9 euro (mulţi lasă şi până la 10 euro), se goleşte buzunarul cât ai zice „Prost!”. Adică „Noroc”, în germană.
Ok. Nu bei bere? Un litru de apă plată costă între 5,70 şi 7,60 euro, un litru de limonadă între 7,40 şi 7,70 euro.
Cu gândul la bere am încurcat puţin halbele… În interiorul Oktoberfestului, sunt nu mai puţin de 14 corturi ale celor mai reprezentative firme de bere din Germania. Corturi?! Sunt de fapt nişte costrucţii din lemn, de genul unor hangare, în care sunt amenajate mii de locuri pentru vizitatorii puşi pe petrecere.
Mese din lemn şi băncuţe, iar în mijlocul „cortului” este amenajat special un foişor pentru formaţia de muzică. Totul decorat cu însemnele şi în culorile firmei respective.
Sunt, bineînţeles, şi corturi de fiţe, pentru vedete, unde, fireşte fato, preţurile sunt mai piperate (Hippodrom cu 3.200 de locuri înăuntru şi 1.000 afară şi Käfer cu 1.000 de locuri înăuntru şi 1.900 pe terasele din jur).
Spuneam, aşadar, că sunt 14 „corturi” mari şi să vă dau şi câteva exemple: Augustiner Bräu -6.000 de locuri înăuntru, 2.500 afară, pe terasă; Hackerbräu -6.950 de locuri înăuntru, 2.400 afară, Löwenbräu -5.700/2.800, Paulanerbräuerei – 8.450/2.450, Hofbräuhause -6.898/3.222.
Pe lângă toate acestea, există şi alte corturi mai mici, în care, în afară de bere, se bea şi şampanie sau vin. Sunt sute de rulote ori chioşcuri de la care poţi cumpăra îngheţată, fructe glazurate (eu am mâncat căpşuni şi struguri în ciocolată –o minunăţie!!!), brezeln (covrigii bavarezi), lebkuchen –turtă dulce, crenvurşti ori cârnăciori care mai de care, fel de del de mâncăruri tradiţionale bavareze….Că tot veni vorba de mâncare, hendl- puiul la rotisor e cel mai solicitat, apoi schweinshaxe (ciolan de porc), frigăruile de taur, steckerlfisch (peşte înfipt)…. Mai continui?!
Eram la o masa de pe terasa de la Löwenbräu. Eu, Cristina –nevastă-mea, Dana-cumnată-mea şi 1,2,3… cinci colegi de-ai ei de serviciu.
La al patrulea rând de mass-uri (pentru băieţi, fetele s-au oprit la primul) cântam deja. Şi eu, şi nemţii. Ei pe-a lor –„Ein Prosit, Ein Prosit, der Gemütlichkeit…”, eu pe-a mea – „Cine-a pus cârciuma-n drum?!”.
E foarte greu să îţi găseşti un loc în corturi. După-amiaza, seara sau în weekend e aproape imposibil. Mare parte din locuri sunt ocupate cu rezervări făcute cu cel puţin jumătate de an înainte.
Multă lume vine dimineaţa la primele ore, tocmai pentru a prinde loc în corturi.
Unii stau şi câte o zi întreagă la petrecut în corturi. De la 10:00 când se deschid (în weekend sau de sărbători de la 9:00) şi până la 22:30. Vă vine să credeţi sau nu, atmosfera din interior e extraordinară. Toată lumea se distrează, bea şi cântă.
Formaţia din foişorul de care vă vorbeam mai sus, de la mijlocul cortului, cântă zeci şi zeci de melodii, multe dintre ele hituri cunoscute, ale căror refrenuri pot fi fredonate de toată lumea, fie că sunt englezi, italieni, chinezi, ruşi, români… talibani.
Cu ajutorul lui cumnată-miu, Christian, am învăţat şi eu pe de rost „Ein Prosit, Ein Prosit, der Gemütlichkeit…”, un fel de „Hai noroc –să mai bem un păhărel!”, piesa cea mai cântată de la Oktoberst.
Periodic, la câteva zeci de minute, poate chiar şi mai puţin, formaţia începe: Ein Prosit, Ein Prosit… şi toată sala cu halbele de bere în mână continuă la unison refrenul.
Sunt doar câteva versuri, nu durează mult. E semnalul că trebuie să dai noroc şi mai duci iar la gură halba de un litru.
„Life is life – nanananana“ (Life ist Life – Opus), „Da sind wir dabei ! Das ist prima! Viva Colonia!” (Viva Colonia – Höhner), “Alice, who the fuck is Alice” (Who the fuck is Alice – Smokie), “It’s fun to stay at the y-m-c-a.” (YMCA – Village People), “Sierra, Sierra Madre del Sur” (Sierra Madre – Zillertaler Schürzenjäger), “Hey hey baby! Uh! Ah! I wanna know if you’ll be my girl” (Hey Baby! – DJ Ötzi) –completează lista hiturilor de la Oktoberfest.
Apropo, în corturile de la Oktoberfest lucrează în jur de 1.600 de chelneriţe. Informaţia asta o găsiţi pe net, dar ce nu găsiţi acolo –cel puţin eu nu am găsit pe net, ci am văzut la tv, la nemţi – e ca respectivele chelneriţe nu sunt angajate ale firmei de bere, în al cărei cort lucrează. Nu! Sunt femei care, în mare parte, au un cu totul alt serviciu în viaţa de zi cu zi, dar care îşi iau concediu special în perioada Oktoberfestului, tocmai pentru a lucra aici.
E o muncă extraordinar de grea, pe care nu o poate face oricine.
Gândiţi-vă că, la o singură comandă, chelneriţa ia într-o mână câte cel puţin 5 ori 6 halbe de bere. De un litru, repet. Să cari 10-12 mass-uri odată nu e deloc uşor.
Împreună cu Thomas şi Marco, doi dintre colegii de serviciu ai cumnatei mele, am încercat să vedem dacă putem ridica într-o mână 6 halbe de bere goale. Am reuşit, dau nu e deloc uşor. Ne-ar fi fost foarte greu dacă ar fi fost pline. Darămite să le mai şi transportăm pe o distanţă de zeci de metri. Gândiţi-vă că o chelneriţă de la Oktoberfest transportă mii de astfel de halbe în cele trei săptămâni ale festivalului.
În total, o spun statisticile, se beau pe durata festivalului în jur de 6-7 milioane de litri de bere.
Şi dacă e aşa de multă muncă, atunci de ce e aşa de bine să fii chelneriţă la Oktoberfest?
Răspunsul… după publicitate. Ei, glumeam.
În cele trei săptămâni ale festivalului, o chelneriţă bună –nu te gândi la prostii Şuiule – poate câştiga şi până la 15.000 de euro.
Vă spuneam puţin mai devreme că nu sunt angajate ale firmei de bere care deţine cortul în care lucrează. Aşa e. Am văzut la tv, bineinţeles pe un post german, povestea unei doctoriţe care lucra ca chelneriţă pe perioada Oktoberfestului.
Din acel reportaj, cu ajutorul traducătoarelor Cristina şi Dana, am aflat că chelneriţele cumpără pur şi simplu mass-urile de bere de la reprezentanţii producătorului respectivei mărci de bere, cu aproximativ 60-70 de cenţi mai puţin decât preţul cu care le revând apoi clienţilor.
Aşa cum scriam şi mai sus, fiecare client lasă cel puţin 9 euro (deşi mass-ul costă între 8,30 şi 8,60 euro), iar foarte mulţi renunţă chiar să mai ia restul de la bancnota de 10 euro.
În condiţiile în care, cel mai mic bacşiş ar fi de cel puţin 40 de eurocenţi de la un client, iar fiecare chelneriţă are zeci de mii de clienţi, nu e de mirare cum de ajung să aibă un asemenea profit.
Pentru a-şi face loc printre miile de oameni din corturi sau de pe terase, fiecare chelneriţă, care, în funcţie de investiţia făcută, şi de experienţă, primeşte o zonă de care răspunde, are în dotare un fluier, un claxon, ceva cu care să facă gălăgie, pentru a putea fi auzită şi a reuşi să treacă prin mulţimea pusă pe petrecut.
Recordul îl deţine o nemţoaică care duce până la 17 massuri pline cu bere.
Cred că ne dă pe toţi la skanderberg….
Comercianţii ambulanţi care vând fel de fel de suveniruri se plimbă prin mulţime. Au făcut vânzare şi la masa noastră: o pălărie de la Oktoberfest -15 euro şi o pereche de ochelari de soare cu luminiţe -10 euro.
Cele aproape 1.500 de WC-uri amenajate în perimetrul Oktoberfestului sunt arhipline mereu. Nu ştiu cum o fi la fete, dar la pişoarul bărbaţilor găseşti cu greu un loc liber. Aliniaţi. Ca pe front. Cu faţa la perete şi cu şliţul desfăcut. 70% dintre cei care îţi ies în cale sunt beţi turtă. Restul sunt abia la început.
Mulţi tineri, care au băut peste măsură, sunt scoşi din corturile cu bere de ambulanţieri şi duşi în locuri special amenajate pentru acordarea primului ajutor.
Scandalagii sunt şi ei luaţi pe sus de bodyguarzii firmelor de pază angajate de fiecare cort în parte şi daţi pe mâna poliţiei.
Numai în prima zi a festivalului au fost prinşi de poliţie în jur de 60 de hoţi din buzunare.
În prima săptămână, numărul persoanelor scoase de la Oktoberfest cu cătuşe pe mâini de poliţişti a fost de 400.
Crucea Rosie a numărat, tot în prima săptămână, 399 de persoane cărora li s-a făcut rău din cauza consumului exagerat de alcool. Majoritatea erau tineri până în 30 de ani, iar un sfert erau femei.
Mulţi încearcă să sustragă halbele de bere, însă sunt prinşi fie de agenţii de pază, fie de poliţişti.
Se întamplă, rar ce-i drept, ca unii petrecăreţi, cu minţile îmbibate în rachiu, să arunce cu halbele în mulţime.
Din fericire, sunt cazuri izolate, iar sutele de poliţişti şi agenţi de ordine, mulţi în civil, iau toate măsurile pentru a preveni astfel de incidente.
Până pe 28 septembrie a.c., e ultima statistică pe care am văzut-o, au fost la Oktoberfestul din acest an peste 3,3 milioane de vizitatori (cu 100.000 mai mulţi decât în aceeaşi perioadă de referinţă de anul trecut) şi s-au băut cu 200.000 de massuri de bere mai mult.
Cifrele nu prea arată teroarea creată de ameninţările teroriste de care vorbeam la începutul materialului, nu?
Hai noroc! Prost!
PS: Le-am spus nemţilor că acasă, la Suceava, beau bere cu paiu şi nu m-au crezut. Data viitoare, te iau cu mine Paiule (n.a. Florin Paiu, coleg de serviciu, ex-cavaler de onoare).
Vă recomand să citiţi în continuare sandrinio.ro.
Erati naivi daca vi-l inchipuiati pe Rusu tinand in mana altceva decat halba sau paharul
Un articol spumos, proaspat, consistent, plin de voie buna , inteligent, vioi, un pic acid,plin de ceea ce gasesti atat de greu in mass-media, Viata Reala !!!…as putea continua cu multiple condimente folosite de Sergiu la prepararea potiunii magice in care se scalda la greu acest articol . Hai noroc prietene si Casa de Piatra !!
da, interesant. Bravo voua.
Păi la nemţi când n-a fost distractie? Este acu’, dar a fost şi-n primul şi-n al doilea război mondial. Noroc de neamţ, uită repede. Hai la bere!