Plâng și vacile din Bucovina

Până și vacile din Bucovina au început să plângă. Cele cu patru picioare, și asta pentru că laptele lor nu mai pare de folos. Grupul Lactalis a anunțat fără nici un fel de remușcare că renunță la fabricile din Vatra Dornei și Floreni. Practic, s-a semnat în acest fel certificatul de deces al industriei de lactate din județul Suceava. Bine, cred că acest certificat dureros a fost doar ștampilat acum pentru că, în realitate, sfârșitul a venit în momentul în care renumita fabrică din bazinul Dornelor a fost vândută. Era doar o chestiune de timp până când urma să ajungem la acest deznodământ. Cu ce naiba om fi greșit noi ca nație să dăm cu copita, că tot veni vorba de vacile dătătoare de lapte, în tot ce mișcă? Chiar nu am un răspuns. Nu vreau să fiu o piază rea, da mi-e teamă că va veni ziua când dacă vom vedea o vacă ne vom face poză cu ea de parcă am fi întâlnit un hipopotam. Vor merge țăranii, mă rog oamenii de la sate, să cumpere lapte de la supermarketul din centru pentru că ei nu mai cresc vaci și nici vecinii lor nu o fac. Și ziua asta se apropie cu pași mari și repezi. Ziceam că am văzut la Fundu Moldovei un om care își cosise iarba din curte sau grădină și pe care a pus-o într-un sac pentru a o arunca pe malul râului Moldova. Chiar așa, am ajuns să aruncăm și iarbă?
5