Lecţia renaşterii din propria cenuşă

Un oraş în ruină a fost reclădit din temelii, iar acum a devenit simbolul răzvrătirii faţă de încercările mai marilor Uniunii Europene de a încăleca un popor şi de a-l subjuga.

Oraşul se numeşte Varşovia şi este capitala Poloniei, un stat care îşi spune răspicat opinia faţă de orice decizie luată la nivel european, iar când nu este de acord reacţionează. Este practic o trăsătură istorică a unui neam care nu s-a lăsat călcat pe grumaz nici chiar când a dispărut ca stat de pe harta lumii. Şi nu s-a întâmplat o dată în zbuciumata istorie a Poloniei, ci de trei ori.

În 1945, la finele celui de-Al Doilea Război Mondial Varşovia era un morman de ruine, iar ocupaţia sovietică nu avea darul de a le aduce prea multe speranţe polonezilor. Şi totuşi, după 70 de ani, miracolul se vede cu ochiul liber.

Conducătorii polonezi au avut inspiraţia de a reface oraşul vechi aşa cum arăta el înainte de invazia nazistă din 1939. Problema era că multe dintre planurile clădirilor sau ale străzilor din Varşovia nu mai existau. S-a adunat tot ce se putea aduna în materie de documente, s-a apelat la memoria supravieţuitorilor şi la datele oferite de aceştia, plus desenele pe care pictorul spaniol Canaletto le-a realizat cu Varşovia.

Şi aşa, din aproape în aproape, Varşovia a fost redesenată în realitate. A fost o muncă titanică, iar Castelul Regal s-a finalizat târziu, în 1980, prin subscripţie publică, din ceea ce ştiu. Este monumentul central din piaţa veche a Varşoviei, un punct de referinţă pentru capitala Poloniei.

Iar pentru a aminti despre ceea ce s-a întâmplat la începutul anilor 1940, autorităţile din Varşovia au amplasat la fiecare colţ de stradă imagini din acel loc, cu ruinele de după conflagraţia mondială cea mai nefastă din istoria omenirii. Este un mod de a le arăta localnicilor şi turiştilor că dacă este dorinţă şi voinţă totul se poate, iar istorie nu poate fi ştearsă aşa cum îşi doresc unii sau alţii.

Dar lecţia renaşterii din propria cenuşă nu ar fi completă fără Muzeul Insurecţiei. A fost finalizat în 2004 şi redă scene reale din perioada august – octombrie 1944. Atunci, locuitorii Varşoviei s-au revoltat împotriva germanilor, sperând la un ajutor din partea sovieticilor, care erau pe malul Vistulei, la doi paşi de oraş. Şirul morţilor a fost impresionant, dar toţi şi-au găsit locul pe zidul de la Muzeul Insurecţiei, în semn de respect pentru sacrificiul suprem.

La ordinul lui Stalin, trupele sovietice s-au oprit şi au asistat pasive la ceea ce se întâmpla, fără să intervină în sprijinul polonezilor. Tentativele de ajutor au venit din partea occidentalilor, dar proviziile de arme şi alimente paraşutate au ajuns în mare parte pe mâna germanilor.

A fost un măcel în toată regula, pentru că după ce insurgenţii s-au predat în urma unor lupte crâncene, germanii au aruncat în aer aproape tot oraşul. Şi asta sub privirile impasibile ale sovieticilor aflaţi peste Vistula. Din acest peisaj al luptei pentru eliberare nu lipseşte statuia Micului Insurgent, localizată la meterezele orașului vechi. Aceasta comemorează copiii ce au ajutat la transmiterea mesajelor în timpul Revoltei Varșoviei.

Una peste alta, Varşovia este un exemplu despre demnitate, despre istoria unui popor care nu a cedat niciodată în faţa nimănui, iar imperiile s-au tot rostogolit şi peste ei, nu doar peste noi.