Shares

Pentru o zi de relaxare puteţi opta pentru mai multe variante. Pârtia de la Mălini este una dintre opţiuni, mai ales că se află şi la o distanţă convenabilă faţă de două oraşe importante ale judeţului, Suceava şi Fălticeni, dar şi faţă de Târgu Neamţ.

Din Suceava până la baza pârtiei să tot fie vreo 50 de km, iar drumul până acolo este relativ bună, asta dacă ignorăm gropile care au început să apară pe E85, până la Fălticeni.

La baza pârtiei este o parcare, dar în fiecare sâmbătă şi duminică devine neîncăpătoare pentru zecile de maşini care sosesc. Nu este o mare problemă, pentru că alternative de parcare se găsesc în zonă. Iar odată oprit motorul maşinii, poate începe distracţia.

Cine nu are schiuri sau sănii îşi poate închiria la faţa locului. Preţurile sunt rezonabile. Schiurile se închiriază cu 5-7 lei/ora, pentru o sanie trebuie să scoateţi din buzunar 5 lei/oră, iar pentru aceeşi durată se plătesc 3 lei pentru o placă sau un disc.

Pârtia de schi este catalogată drept uşoară spre medie, cu ceva denivelări, în special în partea a doua, spre bază. Are avantajul că nu este foarte aglomerată, iar dacă aţi devenit stăpâni pe situaţie puteţi urca chiar până sus. O urcare cu teleschiul costă 3 lei, iar pentru cunoscătorii sportului coborârea se face în mai puţin de un minut, deci pregătiţi-vă pentru mai multe ture.

Alături este pârtia de sanie, mai aglomerată şi mai zgomotoasă decât cea de schi. De la copii de numai câţiva ani şi până la oameni trecuţi de 50 de ani, cu toţii strigă „pârtie” şi se bucură de plăcerile unei coborâri cu sania, discul sau placa. Şi într-o zi se aude „pârtie” de câteva sute de ori.

Pauzele de odihnă pot fi „combătute” cu vin fiert, la 2,5 lei paharul, ceai, la 1 leu paharul sau ciocolată caldă, la 2 lei paharul. Pentru cei care au flămânzit există soluţia grătarele, care sunt încinse de la orele prânzului până seara.

Una peste alta, Măliniul este o destinaţie agreabilă pentru o zi petrecută în aer liber. E valabil şi pentru cei care nu practică nici un sport de iarnă şi preferă doar să se plimbe, să admire munţii şi să ia o gură de aer curat.