Politicieni în răspăr

Marian Andronache, cronica unor eșecuri victorioase

Cum să pierzi totul în numai câteva luni. Cam așa se poate rezuma cariera lui Marian Andronache din acest final de an. PMP Suceava a obținut cele mai bune rezultate din istorie, dar a rămas peste tot ”de căruță”. Ultima palmă au primit-o după alegerile de duminică. PMP a reușit un scor de aproape 6% la Camera Deputaților și un pic peste 6% la Senat. Insuficient însă, și asta pentru că la nivel național PMP nu a trecut pragul electoral și nu va intra în Parlament. Pentru Marian Andronache era ultima carte pe care o juca, după un scenariu identic la alegerile locale din septembrie. Și s-a dovedit o carte pierzătoare. Ironia este și mai amară, dacă ținem cont că acum patru ani PMP a intrat în Parlament, dar la Suceava nu a trecut pragul electoral și nu a avut nici un reprezentant. Revenind la alegerile locale, PMP a scos 4 consilieri locali în municipiul Suceava, față de 2 în urmă cu 4 ani. Chiar dacă și-a dublat scorul, partidul nu a mai obținut un mandat de viceprimar, Marian Andronache fiind tras pe linie moartă. Nici în Consiliul Județean lucrurile nu au stat mai bine. Acum patru ani nu au avut nici un reprezentat. În schimb, în septembrie au trimis patru consilieri în deliberativul județean, dar și asta fără folos pentru că PNL a avut majoritatea. Ultima speranță era în alegerile parlamentare, dar și acestea s-au dovedit un eșec. Chiar dacă a trecut pragul electoral suficient de mult, Marian Andronache nu va fi deputat. Practic, a pierdut tot ce se putea pierde pe plan politic.

Sursa foto: www.newsbucovina.ro

Articole asemănătoare

Un Comentariu

Back to top button