Brigada Diverse

Medicamentul minune ”Arbidol”

Piața neagră este invadată de ceva vreme de un medicament rusesc adus, cum altfel, pe sub mână. Se numește ”Arbidol” și în el cred nu doar oamenii de la țară cu două clase mai mult ca trenul, ci și profesori universitari sau chiar medici. Deși nu este omologat în Uniunea Europeană, acest antiviral se vinde pe bandă rulantă în Bazarul Suceava, dar și prin piețe, iar speculanții au crescut și prețurile, având în vedere cererea ridicată. Nu sunt medic și nici nu mi-am propus să fiu, dar am o singură nelămurire în cazul acestui medicament. Dacă e atât de eficient de ce mortalitatea în Rusia pentru cazurile asociate îmbolnăvirilor de Covid-19 este cea mai ridicată din Europa? De la debutul pandemiei, numărul morților în Rusia a ajuns la peste 230.000 de oameni. Datele sunt însă extrem de subestimate, institutul de statistică ROSSTAT (un institut de stat din Rusia) făcând referire la peste 400.000 de decese la sfârşitul lui august. Ca și în România, reticența pentru vaccinare în rândul rușilor este extrem de mare. Doar o treime dintre ruşi au fost imunizaţi de la apariţia primului vaccin naţional, Sputnik V, în decembrie 2020, o cifră similară cu cea de la noi. Revin așadar și întreb, dacă medicamentul minune ”Arbidol” era atât de bun împotriva Covid-19 de ce nu i-a ajutat pe ruși și ne-ar ajuta pe noi românii??

Articole asemănătoare

Back to top button