Mihai Chira, şef peste „Crai Nou”
Agitaţie în redacţia ziarului „Crai Nou”, după ce angajaţii au aflat că frâiele urmează să fie preluate de Mihai Chira. Oficial, în structura acţionariatului ziarului sucevean nu s-a schimbat nimic, dar pe la colţuri se spune că vechea gardă a fost înlocuită cu „lupii tineri”, care vor prelua integral controlul în cel mai scurt timp.
Dumitru Teodorescu, unul dintre cei mai vechi oameni din ziar şi mentor, care deţine şi funcţia de director la „Crai Nou”, a negat vehement ideea unui puci.
„Plec în concediu vreo două luni şi jumătate, pentru că nu am mai fost de 8-9 ani. În această perioadă, la conducerea ziarului va rămâne Mihai, pentru că aşa este şi normal”, a spus Teodorescu.
Cert este că Mihai Chira, cel care deţinea funcţia de director executiv la „Crai Nou”, îşi va intra în pâine de marţi, 14 iulie, cu prerogative de director general.
În acest moment, pachetul majoritar de acţiuni al cotidianului sus-amintit este deţinut de firma Media Sens SRL, în care asociaţia sunt Dumitru Teodorescu şi controversatul om de afaceri Pavel Pădure, cel care a mai fost implicat şi în câteva privatizări care s-au lăsat cu scandal.
În Societatea de Presă şi Editură „Crai Nou” Suceava, editorul ziarului sucevean, totul este controlat de Media Sens Rădăuţi. Aici, Pavel Pădure deţine 71,4% din părţile sociale în vreme ce Dumitru Teodorescu este deţinătorul diferenţei de 28,6% din afacere.
Tranzacţia de acum câţiva ani a fost determinată de greutăţile financiare ale Societăţii de Presă şi Editură „Crai Nou”, iar prin noile mutări se urmăreşte revigorarea ziarului.
[…]Sandrinio Neagu anunţa în urmă cu vreo două-trei săptămâni că şeful Dumitru Teodorescu s-a dat la o parte şi l-a lăsat pe directorul executiv Mihai Chira să încerce să „revigoreze” ziarul[…]
mda. mare jurnalist domnu Chira. Imi aduc aminte de unele articole scrise in doru lelii. ma rog el crede ca face jurnalism, cititorii cred ca el stie ce scrie, deci treaba merge caschie. de asta Crai nou a devenit o foaie volanta, profesionalismul babrabulelor din redactie se vede…