Shares

Criză profundă în România. Şi nu doar pentru oamenii de rând, ci şi în buzunarele candidaţilor la cea mai înaltă funcţie în stat. Şi criza se simte de jos, de la picioare.

Aflat ieri şi astăzi în judeţul Suceava pentru a-şi promova programul electoral şi pentru a atrage cât mai multe voturi, candidatul din partea PSD a fost urmărit de ghinion.

geoana discurs

Totul a început după oprirea de la Gura Humorului, în urma căreia Mircea Geoană a acuzat ceva probleme, iar coloana oficială a făcut mai multe opriri neplanificate. 

Nu a fost singura problemă. Îmbrăcămintea l-a trădat şi ea pe candidatul social-democrat. La Sadova, de exemplu, a fost surprins cu şosetele cam deşirate, în ciuda modelului „Versace” pe care-l afişa.  

ciorapii lui geoana

Şi nu într-un singur loc, ci în vreo trei. Deh, foame mare nenicule, dacă nici pentru şosete nu mai sunt bani la acest nivel.

Sau, poate Mircea Geoană s-o fi gândit că trebuie să fie în rând cu electoratul de la care aşteaptă voturile.

Dacă a fost ghinion sau noroc cu firele deşirate, Geoană va afla peste câteva săptămâni. Până atunci, mai are de rupt multe perechi de “Versace”.