„Morţii lui Lungu”
Ieri, primarul Ion Lungu a anunţat că marfa de 1 milion de euro, a se citi conducte de termoficare, lăsată de izbelişte în curtea SC Termica SA, va fi mutată în altă parte, cel mai probabil la staţia de apă de la Dragomirna.
„Morţii lui Lungu”, cum sunt denumite acele conducte de către angajaţii Termica stau în curtea societăţii din lunca Sucevei de vreo 7 ani, perioadă în care multe dintre componente s-au degradat iremediabil.
În tot acest timp, administraţia condusă de Ion Lungu a pompat sute de miliarde de lei lei vechi, da, aţi citit bine, sute de miliarde de lei vechi, pentru subvenţii către Termica şi alte chestiuni aşa-zis sociale care nu au făcut altceva decât să amâne decesul anunţat al societăţii de termoficare.
Ei bine, după 7 ani în care multe conducte s-au fisurat şi nu mai sunt bune de nimic, başca faptul că nu mai există nici garanţia oferită de producător, primarul Lungu vine din nou cu declaraţii populiste.
„O parte din conducte vor fi folosite în acest an. Acestea ne-au rămas pe stoc din perioada 2007-2008, când ni s-au acordat fonduri prin programul Termoficare şi mediu. Banii au ajuns târziu, prin luna noiembrie, când nu se mai puteau face lucrări, dar am cumpărat conducte de termoficare din acele fonduri. În anii care au urmat s-au tot folosit conducte de acolo la lucrările de reparaţii din oraş. Ţeava este astăzi în custodie la Termica, dar, din păcate, cei de acolo au lăsat-o în bătaie de joc, prin curte. O luăm, o inventariem, o depozităm cum trebuie, pentru că ţeava este bună şi o vom folosi şi în anii următori, pentru aceste reţele de transport şi distribuţie”, este declaraţia năucitoare a lui Ion Lungu.
Edilul Sucevei are cumva dreptate. Într-adevăr, conductele sunt în curtea societăţii de termoficare, dar nu de ieri, de când au venit administratorii judiciar, ci tocmai din 2008. Iar în acea perioadă de glorie la conducerea SC Termica SA se afla prietenul său de afaceri, Constantin Plăcintă, iar în Adunarea Generală a Acţionarilor se aflau o mulţime de colegi din PDL. Cu alte cuvinte, nimeni nu a văzut nimic când ţevile rugineau şi se degradau, dar brusc primarul Lungu a avut o revelaţie după ce în presă a apărut un articol despre aceste subiect.
Şi din nou da. O parte dintre conducte mai pot fi folosite. Cele care încă nu s-au degradat, numărul lor fiind însă destul de mic. Iar procesul de transfer de la Termica la staţia de apă de la Dragomirna va duce invariabil şi la alte distrugeri. Pe scurt, „morţii lui Lungu” vor umple şi alte cimitire.