Mult stimate şi iubite tovarăşe Cătălin Nechifor
Formularea din titlu nu este ironică, ci în ton cu gândirea actualului lider judeţean al PSD Suceava.
Chiar dacă a pierdut alegerile în judeţ la alegerile prezidenţiale, la fel ca toţi ceilalţi lideri PSD de la nivel central, Cătălin Nechifor pare să nu fi învăţat nimic din greşelile trecutului apropiat.
Aroganţa şi lipsa de respect faţă de oamenii care l-au ales este ridicată zi de zi la cote tot mai greu de atins.
De ceva vreme, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava postează pe adresa personală de facebook acţiunile pe care instituţia pe care o conduce le organizează. O iniţiativă lăudabilă s-ar putea spune, dar în realitate lucrurile stau cu totul altfel.
Orbit de ideea că alegerile s-au pierdut din cauza Partidului Facebook, Nechifor crede că devenind activ pe această reţea de socializare îşi va câştiga respectul şi stima votanţilor care au schimbat previziunile la alegerile din 16 noiembrie.
Dar, Cătălin Nechifor uită că sucevenii care l-au votat provin din toate mediile sociale, iar unii dintre ei nu au calculator, darămite acces la facebook. Ori, pentru această categorie de persoane, una importantă la nivelul anului 2014 într-un judeţ cum este Suceava, Cătălin Nechifor nu mai există.
Spun asta pentru că acţiunile organizate de Consiliul Judeţean Suceava din bani publici se adresează nu doar publicului facebook, ci şi pensionarilor şi oamenilor care nu ştiu să deschidă un calculator. Iar comunicarea cu aceste persoane se realizează şi prin intermediul conferinţelor de presă, în care să anunţi prin ziare şi televiziuni că tu, Consiliul Judeţean Suceava, oferi ceva.
Acest tip de comunicare pare desuet pentru preşedintele CJ Suceava, iar lăsarea în uitare a unui electorat consecvent s-ar putea să-l coste pe Cătălin Nechifor mult mai mult decât crede în acest moment.
Dacă el nu a sesizat derapajul în care a intrat ar trebui să-i fi spus acest lucru unul din consilierii săi personali (cred că vreo 4 la număr dacă nu mă înşel), plătiţi şi ei din bani publici. Iar dacă nici unul nu i-a comunicat această problemă înseamnă că ori îi plăteşte de pomană, ori au alte preocupări.
Una peste alta, mult stimate şi iubite Cătălin Nechifor te anunţ că ai luat-o pe un drum greşit.
pacat ca nu mai poate accepta ,,prieteni” in lista sa-i semnalez si eu una alta.. Nechifor Catalin Ioan nu stie sa-si faca pagina oficiala daca tot vrea sa comunice?
Pagina oficiala exista, insa pe Pagina personala scriu eu. Ar fi de preferat sa scrie o echipa de PR in numele meu? Cat Despre apelativul tovaras, eu nu am apucat sa fiu decat utecist. Si nimeni nu m-a intrebat daca vreau sau nu. Si pentru Sandrinio, astazi am avut conferinta de presa la Consiliul Judetean Suceava
Scrie si ceva ce ai facut ptr Suceava. Aaaa, stai, nu ai facut nimic si nu ai ce sa scrii. Cat tupeu….