O lună printre arabi

După ce a rămas impresionată de construcţiile din Emiratele Arabe Unite, colega Oana Bucaciuc Alphonso şi-a găsit timp să scrie şi despre viaţa la arabi. A stat acolo o lună de zile şi nu ştiu cum se va readapta la gropile din Suceava.

Pentru mine, fascinaţia Orientului, pe care o ştiam din 1001 de nopţi, a început după un zbor de şapte ore, de la Bucureşti până la Dubai. Am ajuns în Dubai la ora 6 dimineaţă, iar prima senzaţie pe care am avut-o în momentul în care am ieşit din aeroport a fost aceea de sufocare. O căldură toridă, un soare care ardea, 42 de grade Celsius şi umiditate de 90%. Caniculă este prea puţin să spui, iar la toate acestea mai trebuie adăugat un praf gros adus din deşert plus praful produs din cauza clădirilor care se construiesc la fiecare colţ de stradă.

Aceasta este în mare senzaţia pe care o ai de câte ori păşeşti afară din casă şi ieşi în stradă. De la primii paşi făcuţi pe stradă m-am simţit învăluită de un amestec fantastic de oameni, culori şi mirosuri. Aglomeraţia este infernală, iar pentru a găsi un loc de parcare la supermarket sau mall eşti nevoit să cauţi câteodată şi jumătate de oră.

Cel mai bine poţi cunoaşte oraşul şi oamenii numai dacă te laşi purtat de val şi mergi prin locurile aglomerate. Am făcut-o şi eu şi am descoperit o lume a tradiţiilor arabe împletită cu cea modernă, localnici îmbrăcaţi în haine tradiţionale, cu şaluri pe cap, femei în negru, din cap până în picioare, cu feţele acoperite de voaluri tot negre, imigranţi din toate colţurile Asiei, fiecare îmbrăcaţi în hainele tradiţionale şi turişti în ţinute lejere, obişnuite pentru mine, ca european şi cu totul ciudate pentru ochii localnicilor. Şi credinţa se vede în Emirate oriunde pe stradă, mai ales când la orele de rugăciune.

Bazarurile, sau souk-urile, cum le numesc oamenii locului, sunt un adevărat paradis pentru împătimiţii shoppingului, iar preţurile sunt parcă rupte de realitate.  Chiar şi aşa însă, am fost sfătuită să nu cumpăr niciodată, nimic, la preţul care mi se cere. În bazar se negociază la sânge, şi poţi cumpăra lucruri frumoase şi bune la un sfert de preţ faţă de cel cerut iniţial de vânzător.

Piaţa de legume şi peşte a fost pentru mine o altă fascinaţie. O mare de oameni, o gălăgie de nedescris şi o căldură epuizantă şi un amestec de mirosuri de peşte, mirodenii şi de legume şi fructe exotice.

O mare parte a vacanţei în Emiratele Arabe Unite a fost în timpul Ramadanului, adică atunci când musulmanii postesc întreaga zi şi numai după ce apune soarele, au voie să mănânce. Pentru mine, ca şi creştin aflat pentru prima dată într-o ţară musulmană, a fost destul de interesant, însă m-am confruntat cu o problemă mare, care în cele din urmă m-a ţinut în casă o mare parte a zilei, pentru o perioadă bună a sejurului. Indiferent daca eşti sau nu musulman, daca posteşti sau nu, o dată ce ai ieşit în public în timpul postului nu ai voie să mănânci şi nici să consume lichide. Aşadar, puţine şi scurte au fost ieşirile mele din casă înainte de ora şase după amiaza, la 40 de grade Celsius, într-un soare deşertic şi în aglomeraţie, fiindcă îmi era imposibil să mă simt confortabil şi să nu simt nici foame nici sete.

De Ramadan, o nouă zi începe, de fapt, de la lăsarea soarelui şi până dimineaţa. Atunci hipermarketurile se umpleau de oameni, mall-urile erau supraaglomerate, şi restaurantele se deschideau. Nu ştiu despre toate oraşele din Emiratele Arabe Unite, dar ce ştiu este despre capitala Abu Dhabi. Am aflat că aici locuitorii au la dispoziţie 20 de malluri, la care se mai adaugă alte zeci de centre comerciale şi sute de magazine, fără a mai pune la socoteală bazarurile pline de chilipiruri.

Magazinele scumpe în lume sunt scumpe şi în Abu Dhabi, însă mai ieftine decât oriunde, deoarece aici nu există TVA. Principiul scutirii de TVA este aplicat la orice produs, însă se observă cel mai bine la preţul bijuteriilor, aparaturii electronice şi a hainelor. Dacă facem abstracţie de magazinele exclusiviste, aparţinând marelor nume în modă, parfumuri sau bijuterii, orice magazin din mall este accesibil tuturor. Suprinsă am fost să văd că şi în mall preţurile se negociază, şi este neînţelept să dai banii din prima, fără să soliciţi un discount. Numai simularea plecării în magazinul alăturat este de ajuns pentru a-l face pe vânzător să înceapă negocierea.

Cât despre veniturile celor care lucrează aici, acestea variază în funcţie de profesia pe care o ai. Cert este însă că un cetăţean al statului va primi un salariu mai mare decât un imigrant, deşi ambii au aceeaşi profesie sau funcţie, şi asta pentru că autorităţile încearcă să-i încurajeze pe localnici să muncească.

Cel mai puţin câştigă constructorii imigranţi. Aceştia sunt plătiţi cu 800 de dhirams pe lună, adică aproximativ 1.100 de lei, însă aceştia beneficiază de cazare şi mâncare din partea firmei care i-a angajat. Salariul le intră integral în buzunar, pentru că în Emirate nu se plăteşte impozit pe salariu. Un salariu mediu este de aproximativ 2.500 de dhirams, însă majoritatea celor care lucrează aici beneficiază de locuinţă de serviciu, întrucât piaţa imobiliară şi chiriile sunt foarte scumpe. Vorbesc aici doar despre imigranţi, pentru că localnicilor statul le dă locuinţe gratuite, iar ei plătesc doar întreţinerea.

Am stat o lună de zile în Emiratele Arabe Unite, iar majoritatea timpului mi l-am petrecut în Abu Dhabi, capitala ţării.

Este o lume interesantă, o lume în care opulenţa epatează, dar într-un alt fel, diametral opus faţă de Europa.