Shares

Astăzi, timp de două ore, sindicaliştii din administraţia locală ar fi trebuit să se afle în grevă de avertisment. La Suceava, verbul care se foloseşte în astfel de situaţii este la modul condiţional optativ.

De ce? Din mai multe motive. În primul rând, în fruntea sindicatelor se află oameni mici, care nu au puterea de a lua o decizie. Mai bine zis, de a se pune rău cu şefii. Cei mai mulţi dintre ei conştientizează că au în spate o forţă şi o pot folosi în caz de necesitate. Aşa ceva nu se întâmplă niciodată, pentru că şeful are grijă să-i ofere anumite avantaje liderului de sindicat. Acţiunile de protest mor înainte de a se naşte, iar armonia este perfectă. Până la urmă, cel care conduce sindicatul nu este liderul ales, ci primarul, ori preşedintele Consiliului Judeţean, după caz.

Să luăm exemplul concret al unei anume Dorina Badea, lider de sindicat peste 420 de oameni angajaţi ai Primăriei Suceava. Aţi auzit de ea? Nici eu. Până astăzi, când a dat o declaraţie în presa locală despre greva la care trebuiau să participe sindicaliştii pe care-i reprezintă.

„Noi nu!”. Atât şi nimic mai mult. Oameni de genul Dorinei Badea au fost plasaţi, e termenul corect, în fruntea sindicatelor. Obedienţi şi supuşi şefului instituţiei în care lucrează. Cu oameni ca ei, drepturile sindicaliştilor nu vor fi apărate niciodată.

Probabil că Dorina Badea gândeşte că dacă se vor obţine o serie de drepturi la nivel naţional acestea vor fi acordate şi sindicaliştilor din Primăria Suceava. În mod normal, acest noncombat ar trebui sancţionat sever. Prin excluderea acestui sindicat din structurile naţionale la care este afiliat. Nu se va întâmpla asta, pentru că şefii de sindicat de la Bucureşti au nevoie de un număr cât mai mare de cotizanţi. Nu-i interesează banii care se strâng din salariile oamenilor, ci pentru a-i folosi ca masă de manevră în discuţiile cu reprezentanţii Guvernului. Altfel vorbeşti cu Boc când te bazezi pe 50.000 de sindicalişti, chiar dacă doar pe hârtie, şi alta e când spui că reprezinţi 5.000 de oameni.

Cu sindicate care există doar scriptic şi lideri aserviţi, oamenii simpli nu vor câştiga niciodată absolut nimic. În afară de promisiuni şi un loc mai în faţă cu ocazia disponibilizărilor.